Prezenţă arhierească la Klagenfurt (Austria)
În a treia duminică după Învierea Domnului prăznuim pe sfintele femei mironosiţe. Sfinţii Părinţi au rânduit ca în această duminică să se facă pomenirea sfintelor femei mironosiţe dimpreună cu Iosif şi Nicodim care au îngropat trupul Domnului Hristos. Fapta lor dovedeşte dragoste, devotament, iar mai mult decât orice, preţuire.
În această duminică Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sf. Mare Mc. Dimitrie” Klagenfurt, păstorită de PC Preot Mag. Visarion Ipati. ÎPS Sa a fost întâmpinat la intrarea în biserică, după tradiţie, cu pâine şi sare de către copii şi credincioşi îmbrăcaţi în costume populare.
Răspunsurile la Sf. Liturghie au fost date de către toţi cei prezenţi. Împreună cu copiii, foarte mulţi credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că în această Duminică, Biserica cinsteşte împreună cu femeile mironosiţe pe toate credincioasele care urmează pilda loc şi slujesc Biserica precum acelea i-au slujit lui Hristos. Biserica este susţinută cu deosebire prin rugăciunea şi angajamentul credincioaselor care „iubesc podoaba Casei Domnului”, îngrijindu-se de curăţenia şi împodobirea bisericii, ca şi de agapele care se fac cu diferite prilejuri. Dar femeia credincioasă este, înainte de toate, în casa sa „preotul” care slujeşte pe altarul familiei. Ea îi adună zilnic pe cei din casă la rugăciune, îi învaţă pe copii credinţa, îi învaţă să se roage, îi duce duminica la biserică… Părintele Mitropolit a făcut apoi o scurtă prezentare a ceea ce Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului a spus cu o zi înainte la Adunarea eparhială de la Nürnberg referitor la crima avortului chirurgical sau prin practici anticoncepţionale care, fără excepţie, sunt abortive (provoacă avortul în primele zile după conceperea copilului).
Bucuria duminicii a fost mărită prin aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Odighitria – Îndrumătoarea” de la Mânăstirea Baytali din Ucraina, la care credincioşii prezenţi s-au închinat cu multă evlavie. A urmat o agapă comună.
Seara, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim împreună cu P.C. Părinte Visarion a fot primit de către Episcopul catolic al Klagenfurt-ului, Dr. Alois Schwarz, cu care a discutat despre posibilitatea găsirii unui teren pe care parohia românească să-şi construiască o biserică.
Luni dimineaţa, 5 mai, ÎPS Mitropolit Serafim a fost primit la Primăria oraşului Klagenfurt unde a pus în discuţie aceeaşi problemă. ÎPS Sa a fost însoţit de Pr. Visarion Ipati, D-l Senator Viorel Badea şi Arhit. Ionescu Mihaela (Viena). În aceeaşi zi, Părintele Mitropolit a făcut o vizită D-lui Gaston Glock, consul onorific în Klagenfurt.
Oraşul Klagenfurt am Wörthersee (cca 100.000 locuitori) este capitala Landului federal Kärnten şi se află în sudul Austriei. Parohia „Sf. Mare Mc. Dimitrie“ din Klagenfurt a fost înfiinţată în 2008 cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim de către PC Pr. Mag. Visarion Viorel Ipati.