PS Timotei al Spaniei și Portugaliei, la Hramul Parohiei românești din Kempten
Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a slujit sâmbătă în Parohia „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” din orașul bavarez Kempten, care și-a cinstit ocrotitorul spiritual. Sărbătoarea comunității ortodoxe române din Kempten a avut loc în biserica „Sfântul Mihail” din localitate, pusă la dispoziție de comunitatea catolică din oraș pentru credincioșii ortodocși români din Kempten și împrejurimi.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei.
În predica rostită la finalul slujbei, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că fiecare dintre noi avem misiunea de a-L propovădui pe Mântuitorul: „Mântuitorul Iisus Hristos nu a trimis doar pe Sfinții Apostoli să propovăduiască Evanghelia în întreaga lume, ci fiecare dintre noi suntem datori să Îl propovăduim pe Iisus Hristos și să luminăm lumea în care suntem, chiar cu prețul vieții noastre”.
În același context, ierarhul a vorbit despre credința puternică a Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și despre curajul său de a-L mărturisirii pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Reflectând asupra cuvintelor Mântuitorului «Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât» (Ioan 15:18), Episcopul Timotei a vorbit despre luptele care se duc împotriva Bisericii. Preasfinția Sa a spus că nu trebuie să deznădăjduim în necazuri întrucât „atunci când avem ispite, suntem pe calea care duce spre Hristos”.
La final, părintele paroh Cristian Căjvăneanu a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Timotei pentru slujire și pentru bucuria pe care a adus-o comunității românești.
Cei prezenți au avut prilejul de a aduce cinstire icoanei-relicvar a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Parohia românească din Kempten a fost înființată în anul 2015, având hramurile „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și „Sfântul Ierarh Bonifatie, Apostolul Germaniei”.
Articol de Ioan Bușagă, www.basilica.ro
Foto credit: Ioan Bușagă, Ziarul Lumina și Parohia Kempten