Rugăciune la început de an școlar în Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena
Începutul noului an școlar a fost marcat de către părinții și copiii din Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena prin participarea la rugăciuni de binecuvântare în biserica parohială.
În continuarea Sfintei Liturghii de duminică, școlarii prezenți, spovediți și împărtășiți, au ascultat cu smerenie rugăciunile dedicate începutului noului an școlar și s-au rugat pentru luminarea minții și pentru dobândirea binecuvântării lui Dumnezeu. Au fost binecuvântați și miruiți și au primit cuvânt de încurajare din partea părinților slujitori.
Odată cu acest moment duhovnicesc s-au deschis si înscrierile pentru anul nou școlar din cadrul Școlii Parohiale „Sf. Ştefan cel Mare” din Viena, care se aflã la a treia ediţie.
Echipa Şcolii Parohiale se adreseazã în anul şcolar 2023-2024 copiilor cu vârsta cuprinsã între 3 si 14 ani, precum şi pãrinţilor acestora din Viena.
Activitãţile destinate şcolarilor se vor derula în perioada 09 septembrie 2023 – 22 iunie 2024 și vor cuprinde următoarele cursuri/ateliere:
Curs de religie şi cateheza – Pr. Prof. Emanuel Nuţu & Pr. Florin Cordureanu
Curs de limba românã – Prof. Nicoleta Liche
Curs canto şi educaţie muzicalã – Prof. Conf.univ.Dr. Theodore Coresi
Curs de muzicã psaltică şi tipic bisericesc – psalt Claudiu Morteanu
Curs de dans tradiţional românesc – etnolog dr. Razvan Roşu
Curs de şah – pedagog Dan Nuta
Ateliere sportive – dr. Cristian Ionuş & maestru al sportului prof. Nukina Nobuyuki
Ateliere creative – pedagog Carmen Seres
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Parohiei „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena