Seminar de comunicare la Parohia Böblingen
În zilele de 1 și 2 martie, parohia noastră a primit vizita părintelui protosinghel Athanasie Ulea, medic psihiatru și psihoterapeut.
Sâmbătă, 1 martie, părintele Athanasie a condus un seminar despre gestionarea emoțiilor pentru o comunicare eficientă, intitulat „Mâniați-vă, dar nu greșiți!”. Acest seminar a reprezentat o aprofundare a unui seminar inițial organizat anul trecut, la care au participat mai mulți membri ai parohiei noastre, toți fiind la a doua participare. Astfel, cele trei ore și jumătate de seminar s-au concentrat mai mult pe întrebări concrete și problematizări. Prin dragostea unor voluntari, am putut organiza în paralel activități pentru cei mici, astfel încât adulții să poată participa în liniște la seminar.
În continuare, sâmbătă, am săvârșit împreună Taina Sfântului Maslu, urmată de un cuvânt de învățătură pe tema postului care începe anul acesta în ziua de 3 martie. Părintele Athanasie a început prin a prezenta o scurtă istorie liturgică a Tainei Sfântului Maslu, ca taină de vindecare și schimbare a omului interior. A subliniat că postul mare este, de asemenea, o perioadă de schimbare lăuntrică, de vindecare, pe care o obținem și prin rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Orice patimă este atât o traumă psihică, cât și duh necurat care se folosește de vulnerabilitatea psihică pentru a-l ispiti și debusola pe om. De aceea, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul ne învață să cerem lui Dumnezeu să ne elibereze de anumite duhuri rele, precum nelucrarea, iscodirea, iubirea de stăpânire și grăirea în deșert, și să ne dăruiască duhuri bune, precum întreaga înțelepciune, smerita cugetare, răbdarea și dragostea, pentru a le pune în practică față de propria persoană și de aproapele.
Duminică, părintele Athanasie a condus Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, Sfinția Sa a vorbit despre scopul catehetic al postului. Prin citiri și rugăciuni, îl descoperim pe Dumnezeu, dar în post ne descoperim și pe noi înșine, deoarece stringența postului ne pune în situația de a ne manifesta în condiții extreme sau neobișnuite. Astfel, postul este o ocazie de a ne pune la încercare și a ne vedea adevărata noastră stare. Folosul postului nu constă într-o listă de fapte bune, ci în schimbarea noastră la nivel ființial.
Seminarul, în particular, cât și întregul eveniment, în general, s-au bucurat de apreciere unanimă.
Sunt convins că, atâta timp cât nu am ajuns la maturitatea dragostei noastre, după modelul Sfintei Treimi, cu toții avem nevoie de metode și tehnici prin care să avansăm, deoarece numai în ceea ce lucrăm putem să creștem, conform dictonului „ce faci te face”. Iar mai apoi, având dragoste deplină, lucrarea faptelor să se facă „de la sine”, fără a mai avea nevoie de metode și tehnici.
Părintele Athanasie a răspuns cu dragoste la invitația de a reveni în mijlocul comunității noastre pentru un nou seminar în luna octombrie 2025, pe o altă temă pe care o vom anunța în timp util. Părintele are în portofoliul sfinției sale deja mai multe oferte similare, adaptate nevoilor duhovnicești ale românilor din diasporă, iar altele noi sunt în pregătire. Îi mulțumim părintelui Athanasie pentru toată dragostea și disponibilitatea.
Seminarul face parte dintr-o serie de evenimente dedicate aniversării a 5 ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Române din Landkreis Böblingen.
A consemnat,
Pr. Dr. Ing. Ștefan Arghir
Notă: Informațiile au fost preluate și adaptate de pe site-ul oficial al Parohiei Ortodoxe Române din Böblingen.