Sfârșit de săptămână duhovnicesc în parohiile Germaniei de Nord
În weekendul 21-23 martie 2025, mai multe parohii ortodoxe românești din Germania de Nord au găzduit o serie de conferințe duhovnicești susținute de părintele Athanasie Ulea, medic psihiatru și terapeut. La invitația Părintelui Protopop Marius Matei, credincioșii din Münster, Osnabrück, Melle și Sögel au avut ocazia să aprofundeze teme esențiale legate de viața duhovnicească și sănătatea sufletească și trupească.
Vineri, la invitația Părintelui Dimitrie Ursache, părintele Athanasie a săvârșit Taina Sfântului Maslu în Parohia Sf. Spiridon din Münster. Aici a vorbit despre rolul iertării în sănătatea trupească și sufletească, subliniind beneficiile acesteia nu doar pentru cel care primește iertarea, ci mai ales pentru cel care o acordă, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care spune: „noi ne bucurăm de iertare atunci când iertăm”. El a explicat cum eliberarea de resentimente și împăcarea cu aproapele pot contribui la echilibrul emoțional și la prevenirea unor afecțiuni psihosomatice.
Sâmbătă dimineață, Părintele Athanasie a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Sf. Teodosie de la Brazi din Osnabrück. La propunerea părintelui paroh Bogdan Ilie, duhovnicul medic a abordat tema „Taina Sfintei Spovedaniei și a Sfintei Împărtășaniei ca mijloace de vindecare trupească și sufletească“. Părintele Athanasie a evidențiat că, de-a lungul istoriei, Biserica a avut momente în care excomunica anumite categorii de credincioși, care au căzut în păcate mari, în concordanță cu mentalitatea acelor vremuri. Astăzi accentul trebuie pus pe menținerea credincioșilor în comuniunea Bisericii, ajutându-i pe aceștia să se depărteze de răul care le distruge sănătatea sufletească și trupească.
În Parohia Ortodoxă Română din Melle, părintele Athanasie Ulea a vorbit despre adicții, după Taina Sfântului Maslu săvârșită sâmbătă seara. La invitația Părintelui Paroh Nicolae Târlea, el a susținut conferința cu tema „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa stăpânit de ceva. Ieșirea din cercul vicios al plăcerii și dependențelor”, explicând cum fiecare are o formă de adicție sau patimă, înainte de a se desăvârși. Fie că este vorba de telefon, jocuri, muncă, vorbărie, orice activitatea umană poate fi transformată într-o adicție, care afectează viața interioară a omului și relațiile cu ceilalți și cu Dumnezeu. Metode simple aplicate sistematic ajută în ieșirea din cercul vicios al plăcerii și adicțiilor, îmbunătățind starea de bine personală și socială.
Duminică, după Sfânta Liturghie oficiată la Biserica de lemn din Sögel, credincioșii au fost invitați să reflecte la importanța stimei de sine sănătoase. Plecând de la Evanghelia Duminicii crucii, când cel care urmează lui Hristos trebuie să se lepede de sine, Părintele Athanasie a făcut diferența între sinele păcătos, denaturat de păcat, și personalitatea credinciosului potențată de fapt prin efortul ascetic. El a subliniat că un copil își dezvoltă în mod sănătos încrederea în sine atunci când el este lumina din ochii mamei sale, universul întreg al mamei sale și primește atenția deplină a acesteia. Amintind de cuvintele Sfântului Isaia Pustnicul, care vorbește în Asketicon de mândria naturală, Părintele Athanasie a accentuat importanța conștientizării realității de fii și fiice a lui Dumnezeu, în dialectica specific ortodoxă a tensiunii dintre „deja” și „nu încă”: deși creat după chipul lui Dumnezeu pentru a fi dumnezeu, aceasta fiind natura lui adevărată, omul trebuie să crească la a reflecta cu adevărat gândirea și trăirea lui Dumnezeu în viața lui. În final, părintele a îndemnat credincioșii să fie ei înșiși sfinți, având ca repere supreme pe Dumnezeu și pe Maica Domnului, adevărații noștri părinți, modelele noastre supreme.
Aceste conferințe au oferit participanților nu doar cunoștințe teologice și psihologice valoroase, ci și îndemnuri practice pentru o viață echilibrată, în armonie cu Dumnezeu și cu cei din jur.
A consemnat Diacon Ștefan Umbrărescu