Arhiepiscopia Germaniei a finanțat construirea unei fântâni într-un sat din Tanzania
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, Departamentul Social al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, coordonat de PC Pr. Dimitrie Ursache, a sprijinit financiar săparea unei fântâni în satul Makombe din regiunea Iringa din centrul Tanzaniei. În această localitate, în urma activității misionare a Patriarhiei Alexandriei, funcționează Parohia Ortodoxă „Sf. Partenie”.
Monahia Irina Savu, detașată în Centrul Ortodox Misionar din Kidamali, Tanzania, a făcut o vizită în Makombe in ziua de sâmbătă, 15 Martie și a transmis următorul mesaj: „Astăzi am reușit să ajung în această parohie. Până acolo este un drum greu accesibil, cu stânci și pietre mari. Am trecut de două ori prin râu. Într-un loc au pus niște ciment, dar în partea celalată a trebuit să meargă șoferul mai întâi cu picioarele prin apă până la genunchi, să vadă dacă putem să trecem sau nu. Iar în partea celalată, terenul era abrupt, așa ca într-o vale . Într-un final am ajuns, slavă lui Dumnezeu! Lume multă și copii foarte mulți. Am avut și un parastas acolo, am împărțit și niște pungi cu alimente: orez, zahăr, ulei. E o lipsă, o nenorocire de neimaginat. Ne aflăm într-un sezon ploios fără ploi. În satul acela nu au nici magazin, nimic altceva, săracii, se hrănesc doar din ce produc pe câmp. Copiii, când vedeau un biscuite și o bomboană, Doamne, cum le sticleau ochii! Am văzut fântâna: am gustat chiar în fața lor și eu așa, cu pumnul, și am văzut că e apă bună”.
Maica Irina a trimis mai multe fotografii, atât de la fântâna nou construită cât și de la biserica din vecinătate, unde a participat la slujbă. Într-un film în care se pot observa numeroși adulți și copii la fântâna din fața bisericii, în timp ce un copil apasă pe pompa care extrage apă, monahia mai adaugă o scurtă explicație: „Apa este scoasă de la circa 120 de metri adâncime. Apă de acum îndestulătoare pentru tot sătucul acesta de munte. Ne aflăm înconjurați de munți, ca într-o căldare și singura sursă de până acum era un râușor, care în perioada uscată, care ține opt luni, nu avea apă deloc. Săpau acolo în albia râului și găseau câte-un castron de apă (…) Este apă bună, apă rece, dusă la analize. Cei care consumă din apa aceasta nu or să mai aibă tifos, nu or să mai aibă probleme cu stomacul. Vă mulțumim din suflet!”
Costul total al construirii fântânii din Makombe, acoperit din fondurile Departamentului Social al Arhiepiscopiei noastre, este de 7000 euro.
O altă știre pe același subiect puteți citi aici.
******
Centrul misionar ortodox din Kidamali este situat la 35 de km de orașul Iringa și funcționează cu binecuvântarea PS Agathonic, Episcop de Arusha și Tanzania Centrală, Patriarhia Alexandriei. Episcopia de Arusha și Tanzania Centrală, fondată în anul 2016 face parte din Arhiepiscopia de Irinopolis condusă de IPS Mitropolit Dimitrie. În această regiune s-au ridicat până acum 35 de biserici de cărămidă, în care slujesc 15 preoți, toți fiind tanzanieni, fiecare deservind două sau chiar trei parohii. Limba în care se slujesc toate slujbele bisericești este limba Kiswahili, limba oficială vorbită și înțeleasă de poporul tanzanian.
Prezența românească, alături de cea greacă sau cipriotă în cadrul acestui centru misionar ortodox se face ca urmare a colaborării dintre Arhiepiscopia Iașilor cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Episcopia de Arusha și Tanzania Centrală condusă de PS Agathonic. În anul 2010 la invitația IPS Dimitrie, Mitropolit de Irinopolis o delegație a Arhiepiscopiei Iașilor condusă de Mitropolitul Teofan, a efectuat o vizită de 10 zile. Din anul 2010, anual, două maici din Arhiepiscopia Iașilor petrec mai bine de 6 luni pe an în satul Kidamali în încercarea de a sprijini comunitățile ortodoxe din Episcopia de Arusha și Tanzania Centrală.
În cadrul acestei colaborări, până acum s-a reușit construirea și sfințirea a două biserici, s-au făcut 10 fântâni și aducțiuni de apă, zilnic 300 de copiii au primit câte o masă caldă, peste 500 de copiii au putut merge la școală fiindu-le plătite taxele de școlarizare sau uniformele necesare pentru a merge la școală. Maicile prezente la centrul misionar ortodox din Kidamali sunt zilnic în mijlocul copiilor, la dispoziția femeilor sau familiilor care au nevoie de ajutor. Se încearcă construirea de case pentru cei care au cea mai mare nevoie, sprijinirea familiilor pentru achiziționarea de animale cu scopul realizării unor mici ferme de subzistență.
Centrul Ortodox din Kidamali este sprijinit permanent de Mitropolia Iașilor, care a publicat o pagină de internet și a deschis un cont bancar special pentru activitatea misionară și filantropică în țara est-africană.