Slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei al Clujului în Krems an der Donau (Austria)
În Duminica a 3-a din Sfântul și Marele Post, creștinii ortodocși din Krems an der Donau (Austria) l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei al Clujului. Însoțit de părintele arhidiacon Claudiu Grama și de domnul profesor Nicolae Turcan, Părintele Mitropolit Andrei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură. La slujbă a luat parte atât părintele arhimandrit Bartolomeu Ungureanu, cleric al Mitropoliei Austriei, din cadrul Patriarhiei Ecumenice, precum și numeroși români, unii sosiți de la distanță mare, special pentru a participa la liturghia arhierească.
În predica sa, intitulată „Răstignirea duhovnicească”, Părintele Mitropolit Andrei, pornind de la textul din Galateni 2,20 („M-am răstignit împreună cu Hristos”), a prezentat patru puncte prin care creștinii se pot răstigni împreună cu Hristos, pentru ca să și Învie cu El. Primul element este gândul la moarte: „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă, de stricăciune şi de moarte şi te păzeşte de vrajbă şi rămâi întru porunci“ (Ecclesiasticul 28,6). Gândul permanent la trecerea în veșnicie ne face să stăruim mai mult asupra realităților duhovnicești. Al doilea element, sau „cui duhovnicesc”, este smerita cugetare, pe care Dumnezeu o cere de la om în timpul vieții. A treia caracteristică este gândul la frumusețea Raiului, loc în care creștinii își doresc să ajungă după ce se dezbracă de trupul material al acestei vieți. Ultimul punct enumerat a fost gândul la chinurile iadului.
La sfârșitul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei i-a conferit părintelui paroh dr. Cezar Marksteiner-Ungureanu distincția „Crucea arhiepiscopală” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Cujului în semn de recunoștință pentru activitatea misionară, a binecuvântat comunitatea românească din Krems, și a împărțit daruri copiilor prezenți la slujbă.
*
Scurt istoric: Parohia Ortodoxă Română din Krems an der Donau (Austria) cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Sfântul Paisie de la și Sfântul Mc. Colman din Stockerau (†1012, prăznuire la 13 octombrie)” a fost înființată în data de 19 ianuarie 2020, prin hirotonia întru preot a diaconului Cezar Marksteiner-Ungureanu. Prin activitatea pastorală și misionară a parohiei din Krems sunt deserviți românii ortodocși din orașul Krems an der Donau și împrejurimi. Din anul 2023, parohia din Krems a întemeiat a filie în orașul Stockerau, în care se slujește lunar Sfânta Liturghie și care, de asemenea, deservește un număr semnificativ de români ortodocși.
A consemnat: pr. dr. Cezar Marskteiner-Ungureanu