Slujire arhierească la Parohia din Heidelberg
În zilele de 10 și 11 iunie, credincioșii Parohiei românești „Sfânta Treime” din Heidelberg s-au bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătorirea hramului parohiei, Sfânta Treime, prăznuită în Biserica Ortodoxă în cea de-a doua zi după Rusalii.
Sâmbătă seara s-a săvârșit, în biserica Sfântul Bartolomeu din Wieblingen, Taina Sfântului Maslu. Apoi, toți cei prezenți au luat parte la o seară duhovnicească sub îndrumarea Părintelui Mitropolit. După rostirea unui cuvânt de învățătura despre credință, rugăciune și relația omului cu Dumnezeu, ÎPS Sa a discutat într-o atmosferă familiară cu credincioșii prezenți, răspunzând întrebărilor adresate de aceștia.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită în ziua de Duminică în biserica Sfânta Anna din centrul istoric al binecunoscutului oraș universitar. La prima parte a slujbei a asistat și părintele Johannes Brandt, preotul catolic sub coordonarea căruia se află bisericile în care parohia din Heidelberg își desfășoară activitatea. ÎPS Serafim și părintele paroh Ioan Călin au adresat acestuia un cuvânt de mulțumire și au dăruit o icoană bizantină a Maicii Domnului, ca semn de recunoștință pentru ajutorul acordat acestei parohii. În cadrul predicii s-a evidențiat importanța rugăciunii și a prezenței sfinților în viețile noastre precum și îndemnul de a ne cunoaște temeinic unii pe alții și a depăși prejudecățile care există atât la nivel individual, cât și între popoare, religii sau culturi. Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii a avut loc hirotesia întru ipodiacon a tânărului teolog Marius-Adrian Călin, conducătorul stranei din această parohie.
Bucuria participării la Sfânta Liturghie a fost continuată cu o masă festivă la care au participat cu bucurie atât părinții slujitori cât și credincioșii prezenți la slujbă.
Totodată, luna iunie este prilej de aniversare pentru tânăra comunitate din Heidelberg. În această perioadă s-au împlinit doi ani de când în acest oraș există o parohie de sine stătătoare și de când, prin osteneala părintelui Ioan Călin Iușan, se săvârșește săptămânal Sfânta Liturghie. Până în iunie 2015 aici a funcționat o filie a parohiei din Mannheim.