Slujire arhierească la Viena
Pr. Drd. Emanuel Nuţu, Viena

Tot sâmbătă seara a fost convocată o întâlnire a preoţilor slujitori din Viena şi împrejurimi cu arhipăstorul lor şi cu vicarul administrativ al Austriei, Pr. Dr. Nicolae Dura. S-a făcut o evaluare a activităţilor pastorale şi culturale ale parohiei şi filiilor şi s-au căutat posibilităţi pentru intensificarea lor, în sensul prezenţei mai intense a părinţilor slujitori în locurile din afara Vienei, unde trăiesc români care au nevoie şi de asistenţă duhovnicească. De asemenea, Ierarhul locului şi-a exprimat dorinţa de a se mai organiza noi parohii în Austria. S-a mai discutat şi despre învăţământul religios ortodox – ţinând seama de faptul că există mulţi profesori români care predau în şcolile din Austria religia ortodoxă – şi despre activităţile cu tinerii.
Un punct cu totul deosebit, dezbătut cu multă atenţie, a fost proiectul pentru o nouă Biserica românească, ce va fi ridicată în sectorul 2 al Vienei, într-o zona centrală, acolo unde, după un an şi jumătate de discuţii cu oficialităţile vieneze, s-a obţinut deja prin bunăvoinţa oraşului Viena şi a primăriei sectorului 2 o parcelă centrală, la un preţ foarte mic. Pe lângă această nouă biserică, ce va fi înălţată după arhitectură noastră ortodoxă, se va construi o grădiniţă, sala de şedinţe şi evenimente culturale şi alte spaţii care vor primi o întrebuinţare potrivită cu acţiunile religios-culturale ale Bisericii Ortodoxe în societatea austriacă. Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Mitropolit Serafim, de acest proiect s-a ocupat şi se va ocupa în continuare Pr. Emanuel Nuţu.
Duminică, Părintele Mitropolit a săvârşit Sf. Liturghie în Biserica Sf. Ap. Andrei din Viena, ţinând cuvânt de învăţătură, referindu-se la cele două pericope evanghelice rânduite a fi citite şi îndemnând pe credincioşi la rugăciune, la viaţă curată trăită în pace şi linişte duhovnicească, care duc la cunoașterea lui Dumnezeu, o viaţă trăită departe de agitaţia şi neliniştea provocate de demonii care caută să-l despartă pe om de Dumnezeu. La finalul Sf. Liturghii a mulţumit corului Bisericii, care de curând a înregistrat un CD cu Sf. Liturghie, prin purtarea de grijă a Pr. Paroh Nicolae Dura şi sub conducerea d-nei Prof. Agnesia Ivan şi a adus credincioşilor vestea primirii terenului central, pe care va fi înălţată o nouă Biserica românească în capitala Austriei, unde se constată că numărul românilor este mereu în creştere.
În după-amiaza zilei de duminică, Ierarhul a poposit în mijlocul românilor din oraşul Wiener Neustadt, unde a săvârşit Taina Sf. Maslu în prezenţa a numeroşi credincioşi pe care i-a hrănit duhovniceşte prin învăţătură cea bună, folositoare şi ziditoare de suflet şi apoi le-a făcut un mare dar, hirotesindu-l întru duhovnic pe Pr. Răzvan Gâscă, cel care a fost hirotonit în timpul Postului Mare al acestui an şi instalat ca preot în această localitate.










