Slujire arhierească și alte manifestări cu prilejul hramului Parohiei „Buna Vestire” din München
Între 29 și 31 martie 2024, Parohia Ortodoxă Română „Buna Vestire” din capitala bavareză și-a sărbătorit hramul. Duminică, 31 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a slujit Sf. Liturghie în biserica parohiei müncheneze, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte pr. prof. dr. Ioan Mircea Ielciu de la Sibiu și pr. prof. dr. Theodor Damian de la New York.
Manifestările prilejuite de acest eveniment au început miercuri seara, 27 martie, cu citirea Acatistului Bunei Vestiri și cu programul de spovedanie. Vineri, 29 martie 2024, preoții din Protopopiatul Bavariei de Sud s-au întâlnit la ședința de primăvară, la invitația pr. prot. Alexandru Nan. Invitatul special al întâlnirii a fost pr. prof. dr. Mircea Ielciu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna” din Sibiu, care, la începutul ședinței, a adresat preoților prezenți un cuvânt duhovnicesc. Seara a continuat cu Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți și diaconi. A urmat apoi conferința cu titlul „Trepte de virtuți spre cer“, susținută de către pr. prof. Mircea Ielciu.
Punctul culminant al manifestărilor prilejuite de hram, l-a marcat Sf. Liturghie arhierească săvârșită duminică, 31 martie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor au făcut parte: pr. prof. dr. Mircea Ielciu de la Sibiu, pr. prof. dr. Theodor Damian de la New York, pr. paroh dr. Alexandru Nan, protopop al Bavariei de Sud și pr. Simion Toc de la Parohia Miesbach.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. prof. dr. Mircea Ielciu, care, pornind de la cuvintele Evangheliei duminicii, le-a vorbit celor prezenți despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca Cel care poate și iartă păcatele. Amintind un cuvânt al Sf. Marcu Ascetul, pr. prof. Ielciu a subliniat și importanța împlinirii poruncilor, deoarece numai așa Îl putem cunoaște pe Hristos, Cel este „ascuns în ele”. Din cuvântul profesorului de teologie sibian n-a lipsit nici prezentarea Sfântului Grigorie Palama, pomenit în a doua duminică a Postului Mare, care a avut o contribuție substanțială în formularea și apărarea învățăturii isihaste. La momentul potrivit al Sf. Liturghii, un număr mare de credincioși s-a împărtășit cu Sfintele Taine.
La sfârșitul Sf. Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim s-a referit la importanța rugăciunii, în general, și la cea isihastă, în mod special, oferindu-le credincioșilor câteva sfaturi practice. A fost săvârșit apoi un Trisaghion în memoria ctitorilor bisericii “Sf. Maria” din München.
Părintele paroh Alexandru Nan le-a mulțumit în final, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim pentru slujirea arhierească și pentru purtarea de grijă și părinților împreună-slujitori, veniți de la Sibiu, New York și Miesbach, pentru participarea la hramul parohiei și cuvântul de învățătură rostit. Fiecare familie prezentă la slujbă a primit cadou din partea parohiei câte o Biblie tipărită la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, fiind vorba despre un proiect comun al parohiilor cu Mitropolia, care anul acesta va aniversa 30 de ani de existență binecuvântată. Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească, mâncarea fiind pregătită de Comitetul de femei al parohiei, sub îndrumarea preotesei Daniela Nan.
A consemnat pr. dr. Alexandru Nan