Expoziție de icoane la Potsdam
Slujba de duminică, 19 mai, săvârșită în Parohia „Sf. Cuv. Paisie de la Neamț” din Potsdam de părintele paroh dr. Ionuț Băncilă a fost înfrumusețată cu un moment de neuitat, prin vernisajul expoziției de icoane pe sticlă realizate de pictorul Florin Poenariu. Acest eveniment a fost făcut posibil cu ajutorul Consiliului Județean Alba, domnului Florin Poenariu, doamnei Elena Daniela Cucui, domnului dr. Iulian Costache (Ambasada României), comunității evanghelice (reprezentată de dr. Hanna Löhmannsröben și dl. Johannes Gräbner) care găzduieşte parohia românească din Potsdam, precum și cu sprijinul esențial al membrilor parohiei, care a organizat masa de inaugurare a evenimentului.
Icoanele pictorului Florin Poenariu vor rămâne expuse în biserica din Geiselbergstr. 52, 14476 Potsdam-Golm până în data de 7 iulie. Din 14 iulie până în 8 septembrie, în aceeași biserică vor fi expuse icoanele care vor fi pictate de participanții la atelierul de pictură care s-a desfășurat luni, 20 mai, în Parohia Ortodoxă Română din Potsdam.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Parohiei Potsdam.