Viena: „Poezia închisorilor” – seară literară închinată mărturisitorilor creştini din temniţele comuniste

 În seara zilei de duminică, 6 august 2017, la Biserica Sf. Antonie din Viena a avut loc o seară literară dedicată poeziei carcerale din perioada comunistă. Părintele Ioan Moga a vorbit în introducere despre rolul rugăciunii şi al poeziei în salvarea conştiinţelor celor întemniţaţi. Au fost evocaţi poeţi ai calvarului carceral din perioada 1948-1964 precum: Sergiu Mandinescu, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Demostene Andronescu, Zorica Lațcu (maica Teodosia), Daniil (Sandu) Tudor şi alţii.

Poeziile au fost interpretate de Geirun Tino (actor, regizor şi dramaturg, director al teatrului Pygmalion din Viena), preoteasa Patricia Moga, mezzosoprana Carolina Astanei, Lilia Rotarciuc, Liliana Jitariuc, Palaguta Chirican şi pr. Ioan Moga.

Au fost momente emoţionante de interiorazare a suferinţei, a credinţei şi a destinelor atâtor oameni înzestraţi care au pierit (sau şi-au petrecut aproapte întreaga viaţă în spatele gratiilor) datorită atitudinii morale pe care o întruchipau.

Sursa: www.sfantonie.at