Mitropolitul Serafim acasă la beneficiarii proiectului mitropolitan „Burse pentru copii săraci din Moldova”, la Negrești și Botoșani

 Ca în fiecare an în luna august, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a vizitat parohiile prin intermediul cărora se derulează programul social „Burse pentru copii săraci din Moldova” inițiat în Mitropolia noastră, săvârșind Sfânta Liturghie la Negrești (8 august) și mănăstirea Popăuți-Botoșani (10 august). Ierarhul a cercetat mai multe familii beneficiare ale proiectului, precum și alte biserici unde se desfășoară programe filantropice.

 De mai bine de patru ani, prin proiectul „Burse pentru copii săraci din Moldova” sunt sprijiniți financiar în fiecare lună numeroși copii nevoiași din orașul Negrești și satele din împrejurimi (Jud. Vaslui) precum și din Botoșani. De la un total de 100 de copii bursieri în 2013, astăzi sunt sprijiniți, prin donațiile credincioșilor români din Germania un număr de 350 de copii la Negrești și 150 de copii la Botoșani, cu o bursă lunară de 25 de Euro.

Vizita la Negrești

Credincioșii români din parohia „Pogorârea Sfântului Duh” (pr. paroh Ioan Cucu) au participat în număr mare marți, 8 august, la liturghia arhiereasă săvârșită de Mitropolitul Serafim la altarul de vară al bisericii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi slujitori la parohiile din apropiere.

https://www.youtube.com/watch?v=FpbsOrlWXTo

În cuvântul său de învățătură, ÎPS Serafim și-a exprimat bucuria de a fi iarăși în mijlocul credincioșilor negreșteni care sunt bogați în evlavie, deși lipsiți de bogății materiale. În preajma praznicului Schimbării la Față, ierarhul a vorbit despre slava lui Dumnezeu și smerenia Sa, de a se coborî în lumea căzută, care astăzi, ca și în vremea lui Noe, se interesează din ce în ce mai puțin de cele duhovnicești și caută mai mult la cele materiale. Mitropolitul a rugat pe cei aflați la slujbă să se roage pentru el și pentru toți credincioșii români din Germania, care doresc să ridice o mănăstire în München, acolo unde nu sunt multe biserici românești.

https://www.youtube.com/watch?v=xc2CaRjQswc

După Împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine, Mitropolitul a citit rugăciunile arhierești de dezlegare, precum și rugăciuni pentru cei bolnavi, apoi a mulțumit celor care se implică în Negrești pentru proiectul „Burse pentru copii săraci” și în special doamnei profesoare Doinița Mihai, fostă directoare a unui liceu din oraș, precum și preoților din diferite parohii, unde proiectul se derulează. La invitația doamnei profesoare, coruri de copii de la Drăgești și Bâcu au cântat pricesne și cântece patriotice. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă tradițională.

După-amiază, însoțit de coordonatorii programului de burse, Mitropolitul Serafim a vizitat Centrul de Zi din Negrești, instituție dotată cu cabinet medical, bibliotecă, săli de cursuri, bucătărie unde iau prânzul zilnic 50 de copii, chiar și în perioada de vară.

https://www.youtube.com/watch?v=BFlTlUaV0xY

Vizitele au continuat la mai multe familii beneficiare ale burselor, precum și la parohia „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din oraș, apoi la parohia din satul Parpanița.

  https://www.youtube.com/watch?v=tvJiFdXdCO8

Cu implicarea părintelui paroh Mihai Paraschiv, lângă biserică funcționează un centru parohial, unde se organizează o agapă pentru toți credincioșii după fiecare Sf. Liturghie, precum și un centru social pentru copii și tineri. În vacanțele de vară, aici au loc activități educative, iar la sfârșitul vacanței participanții primesc ghiozdane. După cum amintea părintele Mihai, care spunea că a pornit „de la cinci pâini și doi pești”, amintind de minunea Mântuitorului, există oameni dispuși să ajute în proiectele sociale, dar ei trebuie găsiți și stimulați.

 În cuvântul adresat credincioșilor strânși la biserică, Mitropolitul Serafim a lăudat implicarea parohienilor în activitățile sociale. Ierarhul a arătat că împreună preotul și cu părinții conlucrează la educația religioasă a copiilor, iar acolo unde sunt oameni evlavioși și uniți alături de părinte, Dumnezeu lucrează prin intermediul lor. Mitropolitul a îndemnat  pe toți să rămână la casele lor, fiindcă mulți se înstrăinează de țară și își pierd tradițiile și duhul românesc. Părintele paroh a mulțumit, din partea celor care primesc ajutor prin intermediul programului de burse, Mitropolitului Serafim și oamenilor de suflet din Germania. Cu bucurie, Preacucernicia sa a arătat că au început să vadă roadele burselor: Paraschiva, o fiică a parohiei, a intrat la facultatea de medicină. Bursele lunare îi încurajează să rămână la școală și să învețe.

Mai multe fotografii, aici

În încheiere, Mitropolitul Serafim a amintit de cuvântul Domnului Iisus: „Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35), precum și de vorbele părintelui Nicolae Steinhardt: „Să dai din ce nu ai, căci dăruind vei dobândi”: răsplata lui Dumnezeu pentru fiecare faptă a noastră se întoarce, nu doar pe materială, ci în tainice moduri. Vizitele la alte familii au încheiat o zi cu mare încărcătură emoțională.

Vizita la Botoșani

Joi, 10 august, Mitropolitul Serafim a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la mănăstirea voievodală „Sf. Ierarh Nicolae” din Popăuți-Botoșani, împreună cu părintele stareț Arhim. Ioan Harpa și un sobor de preoți, cu participarea multor copii și părinți, beneficiari ai programului de burse inițiat de Mitropolia noastră. Ierarhul a adresat cuvinte de mulțumire preoților implicați în desfășurarea programului social și a îndemnat pe beneficiarii proiectului să se roage pentru binefăcătorii lor, care astfel primesc în dar de la Dumnezeu mai mult decât au dăruit.

 

Foto/Video: Dl. Jenică Rusu și TV Dumești