Vizită arhierească și hirotonie de preot la Klagenfurt

Cu acest prilej, IPS-l a mulțumit părintelui paroh pentru activitatea pastorală de aproape 14 ani și mai ales de eforturile depuse pentru a construi o bisericuța românească în această parte a Austriei. Părintele Mitropolit a subliniat la fel frumusețea cu care se slujește accentuând în mod deosebit calitatea răspasurilor de la strana ce sunt posibile cu frumoasa implicare activă a credincioșilor
În cuvântul de învățătura IPS-l a subliniat importanța credinței și mărturisirea ei așa cum a făcut femeia samarineana din pericopa evangheliei, a chemat la lăsarea de păcate care le simțim în viată noastră cu neîntârziate pedepse ale firii.
La finalul slujbei părintele paroh Visarion Ipati a mulțumit IPS-lui pentru vizita, împreuna slujire și dragostea cu care îi înconjoară pe oameni, de fiecare dată când se găsește în mijlocul lor.
Părintele nou hirotonit, Mihai Sârba, a oferit IPS-lui părinte Mitropolit o copie după icoana făcătoare de minuni de la mânăstirea „Călugăra“, județul Caras-Severin.
Toți credincioșii s-au bucurat de mângâierea duhovniceasca primita de la IPS-l Părinte Mitropolit.
Pr. Paroh Visarion Viorel Ipati













