„Voronețul” din Viena a primit veșmântul sfințeniei
Credincioșii ortodocși români din Capitala Austriei, Viena, au participat sâmbătă, 11 iunie 2022, la sfințirea Altarului bisericii Parohiei ortodoxe române „Pogorârea Sfântului Duh”, „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” și Sfântul Ierarh Martin de Tours”, eveniment istoric din viața comunității. Slujba a fost săvârșită de un sobor format din șase ierarhi români și străini. La eveniment au participat credincioși din parohie, oficialități centrale și locale, reprezentanți ai Ambasadei României la Viena și ai Consulatului, precum și oaspeți de diferite confesiuni.
După ample lucrări de construcție realizate între anii 2018-2022 prin generozitatea unor credincioși binefăcători și prin ajutorul oferit de Secretariatul de Stat pentru Culte din România, în ajunul sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, biserica din centrul Vienei, ocrotită de Sfântul Ștefan cel Mare, a primit veșmântul sfințeniei.
Este cea de-a treia biserică ridicată de credincioșii ortodocși români în capitala Austriei, iar proiectul lăcașului de rugăciune a fost inspirat de arhitectura Mănăstirii sucevene Voroneț, reprezentând în Viena, ca dar pentru viitoarele generații, un simbol al credinței și evlaviei credincioșilor români din diasporă.
Slujba de sfințire a Altarului a fost săvârșită după slujba Vecerniei de un sobor de ierarhi din care au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Înaltpreasfințitul Părinte Arsenie Kardamakis, Mitropolitul grec al Austriei și Exarh al Ungariei și Europei Centrale; Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfinţitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului; Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
După citirea Hrisovului de sfințire a Sfântului Altar de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a continuat, potrivit rânduielii, slujba de târnosire prin depunerea în piciorul Sfintei Mese a unui fragment din moaștele unor martiri, continuându-se cu celelalte momente și pregătirea Sfintei Mese.
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat semnificația Sfântului Altar: „Altarul unei biserici este locul cel mai sfânt al ei, Sfânta Sfintelor. După cum știm, Ortodoxia are un simț profund al misterului, al sacrului prezent în arhitectura bisericii, în icoane și fresce, în ritualul slujbelor și muzica vocală. Totul în Biserică are o semnificație, un simbol, care ne trimite către realitatea cea mai înaltă a lumii cerești. În curând, biserica aceasta va fi împodobită cu podoaba picturii atât în interior, cât și în exterior, după chipul bisericilor din Bucovina și va străluci ca o mireasă. Biserica este mireasa lui Hristos. (…) O biserică ortodoxă se compune din trei părți: pronaos, naos și altar, care simbolizează pe cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Pronaosul Îl simbolizează pe Duhul Sfânt, sub al Cărui imbold lăuntric venim la biserică spre a ne uni cu Hristos în Taina Euharistiei. Din pronaos pășim spre naos, simbolul Fiului, iar din naos înaintăm spre Sfântul Altar, simbolul Tatălui. Este o ascensiune tainică. Spre Sfântul Altar privim cu ochii inimii într-o cutremurare sfântă, căci pe masa Altarului se aduce jertfa cea fără de sânge a Mântuitorului Hristos”.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajul de binecuvântare și felicitare transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia sfințirii Sfântului Altar, intitulat „O nouă poartă a cerului în oraşul Viena”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de psalți, membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă, și de Corala „Sfântul Ștefan cel Mare” a bisericii, dirijată de diac. prof. dr. Theodore Coresi și de dr. Catarina Coresi Lal.
Ordine și distincții pentru binefăcători
La final, Episcopul-vicar patriarhal a oferit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, distincții ctitorilor și ostenitorilor care s-au implicat la zidirea acestei biserici: pr. paroh Emanuel Nuțu a primit Ordinul „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit” pentru clerici; Georg Baldass și Mihaela Lucia Ionescu – Ordinul „Sanctul Stephanus Magnus” pentru mireni; același ordin a fost oferit Primăriei Sectorului 2 al Vienei, familiei Maged și Maria Mikhail, lui Daniel Pițurlea, directorul general al Firmei de construcții CONCELEX și lui Iosef Klein.
Fiecare ierarh prezent a primit din partea comunității parohiale câte o bederniță cu chipul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Mâine, în ziua hramului, va fi săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de ierarhi, urmată de binecuvântarea magazinului bisericesc al parohiei și biroului de pelerinaje administrate de parohie.
Cea de-a treia zi dedicată acestui eveniment istoric din viața credincioșilor români din Viena se va încheia luni, 13 iunie 2022, cu Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de arhierei.
Sâmbătă și duminică, credincioșii vor putea intra să se închine în Sfântul Altar.
Art. de Andrei Butu, Ziarul Lumina; foto: Ziarul Lumina