Anul acesta de Rusalii s-au împlinit șapte ani de la înființarea Parohiei „Sf. Martiri Brâncoveni” și „Sf. Ier. Ipolit Romanul” din St. Pölten (Austria), moment marcat de o conferință, o slujbă arhierească cu hirotonie întru diacon, precum și de o rugăciune de mulțumire la încheierea marelui praznic al Pogorârii Sfântului Duh.
Parohia Ortodoxă Română din St. Pölten – capitala celui mai mare land din Austria – cu numele Austria de Jos (Niederösterreich), situată la aproximativ 70 km vest față de Viena – a fost înființată în 2015. La acel moment devenea cea de-a unsprezecea parohie din Austria (două în Viena, Feldkirch, Graz, Innsbruck, Klagenfurt, Knittelfeld, Linz, Salzburg și Wiener Neustadt). La ora actuală funcționează 26 de parohii și cinci filii în această țară.
Parohia din Sankt Pölten are ca ocrotitori pe Sfinții Martiri Brâncoveni (16 august). Un fragment din moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu a fost oferit în dar parohiei în luna mai a.c. cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel și a ÎPS Mitropolit Serafim de la Biserica voievodală ”Sf. Gheorghe-Nou” din București, păstorită de pr. Emil-Nedelea Cărămizaru.
Al doilea ocrotitor al parohiei este Sfântul Ierarh Ipolit Romanul (235), cu zi de prăznuire alături de Sfinții Trei Ierarhi pe 30 ianuarie, iar în calendarul roman pe data de 13 august. În anul 2017, un fragment din sfintele sale moaște au fost oferite parohiei de către cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscopul romano-catolic al Vienei.
În anul centenar 2018, comunitatea romano-catolică din Stattersdorf-Harland a cedat Bisericii Ortodoxe Române spre folosință exclusivă locașul de cult cu spațiile anexe și o grădină generoasă. Ceremonia de predare a cheilor bisericii s-a desfășurat cu participarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim și a altor oaspeți de seamă în data de 30 iunie 2018.
Pe lângă programul liturgic, în cadrul acestei comunități s-au susținut conferințe despre spiritualitatea ortodoxă, recitaluri, s-au efectuat pelerinaje anuale la cimitirul militar românesc din Zwentendorf an der Donau și la Kufstein, locul de pătimire al Sfinților Transilvăneni și s-au organizat serbări la momentele importante: Crăciun, Ziua Mamei, ș.a.m.d. De asemenea, comunitatea din St. Pölten este vizitată ocazional de credincioșii ortodocși de altă naționalitate (ucraineni, sârbi, georgieni, greci și alții), de credincioșii romano-catolici sau evanghelici interesați de viața religioasă a Bisericii Ortodoxe, dar și de reprezentanții altor culte și de autoritățile locale.
Anul acesta de Rusalii s-au împlinit șapte ani de la prima Sfântă Liturghie oficiată la St. Pölten de către pr. paroh Cătălin Soare.
Cu acest prilej aniversar, în biserica parohială s-au petrecut mai multe evenimente frumoase, după cum urmează:
1. Vineri – 10 iunie – Ierom. Prof. Dr. Johann Krammer a susținut o conferință în limba germană pe tema „Icoanele : ferestre către ceruri” în cadrul evenimentului național „Noaptea deschisă a bisericilor” (Lange Nacht der Kirchen), la care au participat musafiri ecumenici (mai multe amănunte, aici: https://m.noen.at/…/buntes-programm-geboten-lange-nacht…)
2. Sâmbătă – 11 iunie – ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a oficiat Sfânta Liturghie și a hirotonit întru diacon pe seama parohiei pe Aurel Ardeleanu. Din soborul de preoți au făcut parte: Ierom. Dr. Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei, pr. Mircea Oniga (Innsbruck), pr. Ștefan Lungeanu (Amstetten), pr. Alexandru Chinta (Vöcklabruck) și pr. arhid. Dumitru Dura, secretarul eparhial. (mai multe, aici: https://m.facebook.com/a/approval_queue/…)
3. În Duminica și Lunea Rusaliilor s-a săvârșit Sfânta Liturghie și s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra parohiei.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate și alese mulțumiri ierarhilor noștri, preoților colegi, enoriașilor și susținătorilor parohiei noastre!