Zile binecuvântate la München
De vineri până duminică, între 7 și 9 aprilie 2017, la München au fost organizate mai multe manifestări în Parohia Ortodoxă Română «Nașterea Domnului», la care au participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim Joantă, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, mai mulți preoți și diaconi din Germania și România și un număr mare de credincioși. Invitatul de onoare al Parohiei și Protopopiatului Bavariei a fost pr. prof. dr. Simion Todoran, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care a ținut o conferință despre teologia picturii Părintelui Arsenie Boca.
După cum este bine cunoscut, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a declarat anul 2017 drept “Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română.
În acest context, Parohia Ortodoxă Română “Nașterea Domnului” din München și Protopopiatul Ortodox Român al Bavariei au organizat, vineri, 7 aprilie, conferința cu titlul “Teologia picturii Părintelui Arsenie Boca”. Conferința a fost susținută de către pr. prof. dr. Simion Todoran, ucenic al Părintelui Arsenie. Părintele Todoran, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, este un bun cunoscător al teologiei “Sfântului Ardealului” și membru în Comisia de canonizare a Părintelui.
Conferința, susținută în biserica “Sf. Willibrord” (Parohia Ortodoxă Română “Nașterea Domnului”) a fost precedată de slujba Sf. Maslu. În fruntea soborului compus din 9 preoți și 2 diaconi, veniți din Protopopiatul Bavariei, a stat Preasfințitul Părinte Dr. Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. La slujbă și la conferință a participat un număr mare de credincioși.
După prezentarea temei și a referentului, făcută de către pr. paroh Alexandru Nan, protopop al Protopopiatul Bavariei, părintele profesor Simion Todoran s-a referit mai întâi la personalitatea complexă a Părintelui Arsenie Boca, călugăr cu trăiri lăuntrice excepționale care a avut deschiderea intelectuală de a învăța în completare și artă frumoasă și medicină. Analizând pictura Părintelui Arsenie Boca, pr. prof. Todoran a afirmat că este falsă afirmația celor care susțin că pictura Părintelui Arsenie nu este conformă erminiilor bizantine. Citând specialiști în domeniu, pr. Todoran a încadrat pictura Părintelui Arsenie în duhul neo-patristic, prezent la noi mai ales prin traducerea Filocaliei în limba română. În cadrul conferinței a fost proiectat și un film scurt, în care era prezentată și explicată pictura Părintelui Arsenie de la biserica Drăgănescu.
Seara a continuat, până la ceas târziu în noapte, cu un dialog despre Părintele Arsenie, despre teologia și pictura Dânsului, între pr. prof. Todoran, PS Sofian, pr. protopop Alexandru Nan, în calitate de moderator și alți preoți și credincioși.
În sâmbăta lui Lazăr, pr. prof. Simion Todoran a săvârșit Sf. Liturghie și slujba Parastasului alături de pr. paroh Alexandru Nan, adresând, de asemenea, un cuvânt de suflet celor prezenți și unul de felicitare părintelui Alexandru, care a aniversat 13 ani de la hirotonia întru preot.
În Duminica Floriilor, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă a săvârșit Sf. Liturghie în parohia müncheneză, fiind înconjurat de pr. prof. dr. Simion Todoran, pr. prot. Alexandru Nan, pr. diacon Dumitru Dura, Secretarul eparhial și diaconii Ioan Petru și Ovidiu Scripciuc.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan-Petru Scripciuc pe seama noii parohii din Landsberg cu hramul „Nașterea Macii Domnului și Sf. Afra” (Bavaria) și întru diacon pe tânărul teolog Marius Petru Ciorbea pe seama Parohiei „Naşterea Domnului” din capitala Bavariei, la propunerea părintelui protopop Alexandru Nan.
La momentul predicii, pr. prof. dr. Simion Todoran, profesor de Noul Testament, a vorbit despre importanța praznicului Intrării în Ierusalim, făcând referiri și la Părintele Arsenie, oferindu-le astfel credincioșilor câteva repere morale după care să-și călăuzească viața.
În cadrul Sfintei Liturghii, cu pregătirea necesară, s-au împărtășit cu Sf. Taine foarte mulți adulți și copii. Copiii Școlii parohiale, îndrumați de doamnele Camelia Stoica și Luminița Orha, au interpretat două pricesne în timpul împărtășirii clericilor, iar răspunsurile la Sf. Liturghie au fost date de corul „Armonia” al parohiei.
La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim i-a mulțumit pr. prot. Alexandru Nan pentru activitatea desfășurată, i-a felicitat pe noii hirotoniți pentru dorința de a sluji lui Hristos în condițiile mai grele ale diasporei, încurajându-i, totodată, pentru noua misiune încredințată.
În cuvântul de final, pr. prot. Alexandru Nan i-a mulțumit ierarhului pentru dragostea și purtarea de grijă aratate comunității și celorlalte parohii ale Protopopiatului Bavariei, cât și pentru minunata slujbă. Ziua s-a încheiat cu o agapă, organizată de către parohie și familia noului diacon, pr. Marius Ciorbea.
Pr. prot. Alexandru Nan