20 de ani de slujire la Stuttgart

 

Parohia românească din Stuttgart şi-a sărbătorit sâmbătă, 28 mai 2016, hramul de vară. Bucuria serbării hramului s-a amplificat prin prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim şi a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Nicolae din America, care au săvârşit Sfânta Liturghie și au ținut cuvânt de învățătură.

 

 Dimineaţa, ierarhii au fost întâmpinaţi la uşa bisericii de către cei mai tineri membri ai parohiei. Sfânta Liturghie a strâns laolaltă foarte mulţi credincioşi, atât din Stuttgart cât şi din împrejurimi. Din soborul slujitor au făcut parte Preacucernicii Preoţi: Dr. Mihăiţă Bratu (paroh), Gabriel Cernăuţeanu (Freiburg), Mircea Neagu (Schwäbisch Gmünd), Ionel Nemeş (Konstanz), Dr. Ciprian Mocanu (Heilbronn), Daniel Simionescu (Crailsheim) şi diaconul Dumitru Dura. Au fost prezente şi maicile de la Mănăstirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni (Centrul Mitropolitan din Nürnberg) în frunte cu Maica Marina Muntean, care a pictat iconostasul bisericii.

După citirea Sf. Evanghelii, ÎPS Arhiepiscop Nicolae a ţinut un cuvânt de învăţătură despre arătările Domnului Iisus Hristos după Învierea din morţi şi despre înfiinţarea Parohiei din Stuttgart în urmă cu 20 de ani ca tânăr preot, doctorand la Strasburg. Ierarhul din America a dăruit bisericii o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus.

La Sfânta Liturghie s-au împărtăşit foarte mulţi credincioşi, care apoi au ascultat cuvântul de învăţătură al ÎPS Mitropolit Serafim. ÎPS Sa a vorbit despre caracteristicile fundamentale ale unei parohii: propovăduirea şi ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, stăruinţa în rugăciune şi împărtăşirea cu Sfintele Taine şi ajutorarea semenilor în nevoi. Apoi a mulţumit ÎPS Arhiepiscop Nicolae pentru prezenţă şi împreuna rugăciune, iar Părintelui Mihăiţă pentru implicarea exemplară în pastoraţia colectivă şi mai cu seamă individuală. Părintele Protopop a mulţumit soborului de ierarhi şi preoţi şi tuturor credincioşilor care s-au implicat pentru reuşita hramului.

Sărbătoarea parohiei a continuat în grădina de vară din apropierea bisericii unde toţi cei prezenţi au participat la agapă organizată în acest frumos loc amenajat de Părintele Protopop Mihăiţă, de Doamna Preoteasă Luminiţa şi de inimoşii parohieni din Stuttgart.

Oraşul Stuttgart este capitala landului Baden-Württemberg (al şaselea ca mărime din Germania) cu peste 615.000 de locuitori. Regiunea mitropolitană a Stuttgart-ului numără peste 5,3 milioane de locuitori.

p. Dumitru