Instalare de preot la Parohia Crailsheim
Duminica a 5-a după Învierea Domnului, 29 mai 2016, a fost prilej de bucurie pentru credincioşii din noua Parohie cu hramul „Sf. Prooroc Ilie“ din Crailsheim, ca și pentru noul lor păstor sufletesc, Părintele Daniel Simionescu. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu Preacucernicii Părinţi: Dainiel Simionescu (paroh), Mircea Neagu (Schwäbisch Gmünd) şi diaconul Dumitru Dura (Nürnberg). La finalul Sfintei Liturghii, în prezenţa credincioşilor parohiei, veniţi în număr mare, Părintele Daniel a fost instalat ca preot paroh. Ierarhul a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a explicat înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice care relatează întâlnirea femeii samarinence cu Mântuitorul Iisus Hristos la fântâna lui Iacob.
A urmat instalarea noului preot, care a primit Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii. Părintele Daniel a mulţumit ÎPS Părinte Mitropolit Serafim pentru încrederea acordată şi s-a făgăduit că se va strădui cu ajutorul lui Dumnezeu să îndrume turma duhovnicească încredinţată pe calea mântuirii. Părintele Daniel slujeşte şi în oraşele învecinate, Schwäbisch Hall şi Künzelsau unde se află foarte mulţi români.
A urmat o agapă la care au participat toţi credincioşii prezenţi.
Oraşul Crailsheim se află în partea de nord-est a landului Baden-Württemberg (între Nürnberg şi Stuttgart), având o populaţie de peste 35.000 locuitori.
p. Dumitru