31.03-7.04: La München are loc o colectă de cadouri pentru copii săraci din România
Centrul Bisericesc Român din München inițiază acțiunea „Dăruind vei dobândi”, cu sprijinul asociațiilor „Sf. Vasile cel Mare” și ATORG-München. Urmând cuvintele Domnului Hristos: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat (Matei, 25)”, se vor strânge cadouri cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului pentru copii (vârsta 2-18 ani) din familiile cu posibilități reduse ale parohiei Sibiu-Gușterița (pr. paroh Alexandru Ioniță).
Colecta se va face în cele două duminici (31 martie și 7 aprilie), după Sfânta Liturghie, la biserica Alte Haidhauser (Kirchenstr. 37, D-81675, München), iar în timpul săptămânii (1-6 aprilie) pe șantierul Așezământului bisericesc (Kastelburgstr. 84-88, 81245 München).
Ideea acțiunii, pe scurt:
- Luați o cutie de carton (… sau mai multe) de mărime medie (o cutie de pantofi de preferat sau o cutie de aproximativ această mărime);
- Puneți în cutie: haine/încălțăminte noi sau aproape noi (spălate și călcate), care se află într-o condiție foarte bună și care le-ați da copiilor dumneavoastră să le poarte (cutiile sunt controlate și dacă hainele nu sunt în condiții perfecte, vor fi aruncate!), alimente neperisabile, dulciuri, produse de igienă personală (săpun, șampon, etc.), articole școlare (caiete, pixuri, rusac, etc.), jucării, cărți în română, orice altceva de care credeți că s-ar bucura un copil;
- Cutii puteți găsi la magazine de încălțăminte, care vi le oferă pe gratis, dacă întrebați, sau puteți să găsiți și la Carmen Cârlan câteva.
- O împachetați cu hârtie de cadou (optional). Înveliți cutia și capacul ei în așa fel încât să se poată verifica conținutul;
- Puneți un post-it/o etichetă pe cutie, scriind dacă cadoul e pentru o fată sau un băiat și cam pentru ce vârstă. Etichete găsiți și la biserică, la lumânări;
- Aduceți cutia/cutiile la biserică sau pe șantier la datele menäionate mai sus.
Notă: nu aduceți cadouri decât în astfel de cutii (nu în pungi, nu în cutii foarte mari). Gândiți-vă că acea cutie pregătită de dumneavoastră este foarte probabil tot ce primește acel copil de Paște. Deci nu aduceți doar dulciuri/doar haine/doar jucării.
Persoană de contact: Carmen Cârlan (+49 15781769555; carmen.carlan(at)yahoo.com)