A 13-a întâlnire anuală ATORG a avut loc la Frankfurt
Parohia „Sf. Ap. Bartolomeu” din Frankfurt a găzduit în 7-9 octombrie cea de-a XIII-a întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania, cu binecuvântarea și participarea IPS Părinte Mitropolit Serafim și a PS Părinte Episcopr Sofian, având ca invitat pe prof. Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog și psihiatru care a abordat tema: „Codul etic al creierului și valoarea virtuților creștine”.
La întâlnirea organizată în incinta complexului de tineret DJH Jugendherberge din centrul Frankfurtului și la Parohia românească „Sf. Ap. Bartolomeu” din orașul de pe Main, au participat în jur de 200 de tineri de vârste diferite, români, germani, dar și câțiva de alte naționalități, veniți din toate părțile Germaniei, însă și din România și alte țări europene.
Vineri seara, în sala mare de conferințe a complexului de tineret a avut loc primirea invitaților și a participanților. În cuvântul de întâmpinare, părintele Teodor Tăbuș, organizator al întâlnirii și vicepreședinte ATORG, a făcut o introducere în tema aleasă discutând despre complementaritatea credinței și științei în cercetarea profunzimilor umane. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul au salutat pe cei sosiți de departe și de mai aproape și a mulțumit tuturor celor care au organizat această întâlnire, după ce timp de doi ani, din cauza pandemiei, întâlnirile se desfășuraseră online. A urmat apoi rugăciunea de seară, rostită alternativ de ierarhii, preoții precum și tinerii prezenți la întâlnire.
Sâmbătă dimineața, conferința a început în sala mare cu intonarea imnului României, „Deșteaptă-te române” și a imnului ATORG : „Iată cât este de bine să stăm ca frații împreună”, apoi Preasfințitul Sofian a salutat plenul, exprimându-și bucuria revederii după doi ani de pandemie. Au urmat scurte cuvinte de salut ale d-lui Yanki Pürsün, parlamentar al Landului Hessen și ale doamnei Mihaela Feher, consul gerant al Consulatului României din Bonn. Aceasta din urmă a subliniat importanța unității de cultură și credință a românilor și a păstrării limbii materne în parohiile ortodoxe românești din Diaspora. Părintele Teodor Tăbuș a prezentat apoi o scurtă biografie a invitatului, prof.dr. Dumitru Constantin Dulcan și a trecut în revistă numeroasele lucrări publicate de acesta în domeniul neuroștiinței, amintind și de premii și distincții, printre care brevete de invenții în mediul medical.
Pornind de la un sfat al părintelui Teofil de la Sâmbăta adresat odinioară unui tânăr intelectual și de la proverbul grecesc, „Tânăr fiind, ascultă pe cel în vârstă”, Preasfințitul Sofian a apreciat experiența de o viață în domeniul medicinei a invitatului, bucurându-se că cei prezenți se pot bucura să asculte o personalitate contemporană a mediului științific românesc. Ierarhul a subliniat că auditoriul va avea parte de discursul unui om de știință, fără așteptări la formulări teologice, „care să ne explice cu termenii științei ceea ce noi susținem, sau am primit de la înaintașii nostri, în Biserică. Având perspectiva științei asupra conceptelor noastre religioase, ne putem înțelege mai bine pe noi înșine și le putem explica mai bine oamenilor de lângă noi”, a conchis președintele ATORG, dând cuvântul invitatului.
Prof. Dr. Constantin Dulcan și-a început prezentarea intitulată „Codul etic al creierului și valoarea virtuților creștine”, vorbind despre experiența împlinirii, în copilărie, a unei dorințe, prin concentrarea, insistența asupra acesteia. În momentul în care ne rugăm, când ne adresăm entității divine, se naște un canal de energie. Aceasta nu este nimic altceva decât rugăciunea, o legătură reală pe care omul o realizează cu Dumnezeu. Pornind de la experiențe de zi cu zi, dar și cu ajutorul unor cercetări științifice minuțioase asupra creierului, prof. Dulcan a vorbit despre codul etic al creierului, exemplificând cum anume gândul bun se transmite cu mai mare rapiditate la nivelul reacțiilor corpului, comparativ cu gândurile, cuvintele și expresiile negative, ceea ce nu e nimic altceva decât o expresie la nivel fizic a conștiinței, create de Dumnezeu bună.
Însă cuvintele, gândurile, dorințele noastre ne influențează pe noi înșine și întreaga noastră viață, dar totodată au ecou în tot universul, potrivit fizicianului Werner Heisenberg. Fiecare idee, gând, cuvânt au o anumită greutate care se reflectă în fiecare celulă a omului, de aceea atitudinea noastră pozitivă, concentrarea asupra virtuților, a propagării binelui ne influențează decisiv viața, sănătatea. Există studii care demonstrează că omul religios are o viață mai lungă, mai sănătoasă și mai armonioasă decât aceea a celui ateu sau indiferent religios.
O altă abordare a fost aceea a „chimiei” gândurilor, domnul profesor explicând cum anume gândirea pozitivă ajută la eliberarea în creier a oxitocinei („hormonul păcii”), a dopaminei („hormonul plăcerii”), serotoninei și endorfinei („hormoni ai fericirii”) care într-o doză echilibrată întârzie procesul îmbătrânirii trupești, prelungind atât viața noastră, cât și a întregului univers. Astfel, se poate demonstra din punct de vedere științific faptul că iubirea, iertarea, pacea, armonia cu natura și viața armonioasă au puterea de a vindeca bolile, în timp ce ura, ținerea de minte a răului, insulta acționează ca și cum ar fi „cancerul” ființei umane. Psihologul american David B. Larson susținea că religia are un rol anxiolitic, înlăturând angoasa morții care macină pe omul din toate timpurile și de pretutindeni.
Codul genetic al omului a fost descifrat în 2003, fiind bazat pe adenină, citozină, timină și guanină, numite de profesorul Dulcan drept „literele” cu care este scrisă, pentru noi, „Scrisoarea de la Dumnezeu”, prin care ni se revelează caracterul divin al vieții. Cuvintele și gândurile bune, iubirea și iertarea ajută la vindecarea bagajului genetic pe care îl moștenim de la înaintași, iar rugăciunea „resetează” starea noastră de sănătate, restabilind relația noastră cu Dumnezeu și cu întregul univers. Chiar și bolile considerate incurabile pot fi vindecate prin gândul bun, iar domnia sa a oferit exemplul unui soldat care, paralizat o vreme îndelungată, s-a vindecat vizitând mănăstirea în care a trăit odinioară Sfântul Nectarie. Dimpotrivă, persistența în supărare duce treptat la îmbolnăvire, de aceea este foarte important ca omul să iasă din starea de gândire negativă, să învețe să gestioneze situațiile de criză din viață și să se concentreze, cu credință, pe gândul frumos.
Pentru ca și tinerii părinți să poată audia conferința, în paralel a fost organizată o grupă de lucru și joc dedicată copiilor, iar pentru aprofundarea celor audiate, echipa ATORG a organizat un stand cu publicații ale conferențiarului, la care s-a adăugat o paletă bogată de oferte în domeniul cărții religioase, produse de artizanat, articole pentru pangarul bisericilor.
În decursul după-amiezii, mulți dintre oaspeți au vizitat centrul Frankfurtului, închinându-se în domul orașului la moaștele Sfântului Apostol Bartolomeu, iar apoi admirând de pe cheiul Mainului peisajul înaltelor clădiri din centrul financiar, iar înapoi la centrul pentru tineret, vizitând atelierul de ie care funcționează în parohia „Sf. Bartolomeu” de mai bine de cinci ani, cu sprijinul părintelui paroh Mircea Deac. De la orele 15:00 a fost organizată apoi o sesiune de întrebări și răspunsuri adresate invitatului, iar după masa de seară oaspeții s-au deplasat la biserica românească din Funckstr. 15 (Frankfurt West), unde au participat la slujba vecerniei oficiată de IPS Serafim și PS Sofian, împreună cu părintele paroh.
Ziua de duminică a început cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de cei doi ierarhi, împreună cu părintele paroh Mircea Deac, părintele Teodor Tăbuș și alți preoți oaspeți. După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Sofian a tâlcuit înțelesul învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 1-16) și importanța acestei minuni pentru creștinii de azi.
Înainte de împărtășirea credincioșilor, Părintele Mitropolit Serafim a prezentat, pe scurt, desfășurarea întâlnirii ATORG 2022, mulțumind tuturor participanților și apreciind cu deosebită căldură conferința domnului profesor Dumitru Constantin Dulcan, care a reușit să îmbine știința cu credința, într-un cuvânt pornit din suflet. La încheierea Dumnezeieștii Liturghii, Ierarhul a invitat pe reputatul om de știință să rostească încă un cuvânt pentru tinerii participanți și pentru membrii Parohiei „Sf. Ap. Bartolomeu” din Frankfurt. Domnia sa și-a exprimat admirația pentru unitatea credincioșilor comunității și pentru râvna preoților care păstoresc bisericile românești din Diaspora, apreciind modul în care parohia-gazdă a acestei întâlniri s-a implicat în organizare, începând de la primirea și găzduirea oaspeților, desfășurarea rugăciunii și slujbelor, a meselor și a tot ceea ce presupune logistica unui eveniment de o asemenea anvergură. Impresionat de atelierul de ie organizat sâmbătă după-amiaza, domnul profesor s-a bucurat și de faptul că mulți credincioși vin la biserică în port popular, promovând frumusețea tradițiilor românești chiar mai mult decât se întâmplă în parohiile din România.
Sărbătoarea a continuat cu o agapă frățească, pregătită de membrii Parohiei „Sf. Ap. Bartolomeu” pentru oaspeți. Copiii parohiei i-a primit pe cei doi ierarh cu pâine și sare, iar părintele paroh i-a dăruit oaspetelui de seamă o icoană înfățișându-l pe ocrotitorul său, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. La încheierea mesei bucuriei, părintele Mircea a intonat o urare închinată organizatorilor, ierarhilor, oaspeților din România precum și tinerilor pe care i-a îndemnat: „să trăiți mereu curați/ pe părinți să-i bucurați/ și-n viață de va fi greu/ nădejdea la Dumnezeu”.
Participanții s-au întors la casele lor păstrând în inimi bucuria revederii și așteptând reîntâlnirea din 2023, care va fi organizată de Parohia „Sf. Ier. Spiridon” din Münster, la invitația părintelui Dimitrie Ursache.
Ierom. Ioan Popoiu, consilier cultural
Foto: ATORG
Video: Trinitas TV
Mărturii ale tinerilor
A fost o experiență unică pentru mine. A fost pentru prima dată când am călătorit într-o alta țară, iar scopul călătoriei a fost unul inedit. Am avut ocazia să-l vad pe omul pe care îl urmăresc de mult timp. Practic domnul profesor Dulcan este un model pentru mine. Colectivul a fost unul deosebit, cu persoane cu deosebite valori etice și nu numai. Per total a fost o experiență minunată. (Robert, 21 de ani, Iași)
În primul rând, subiectele tratate au stimulat atenția noastră prin profunzimea lor. Argumentele expuse și analizate din punct de vedere fie științifico-medical fie teologic au îmbogățit bagajul nostru cultural, mai ales fiind expuse de unul dintre cele mai cunoscute și pregătite personalități din mediul științific. Creșterea noastră nu a fost doar una culturală și intelectuală, ci și una umanistică, făcându-ne mai conștienți de importanța interacționării între oameni nu numai din punct de vedere duhovnicesc, ci și din punct de vedere fizico-chimic. Suntem recunoscători față de toți organizatorii și de oaspeții care au făcut posibilă această experiență minunată. Nădăjduim să avem parte și în viitor de asemenea momente de întâlnire între persoane din mai multe domenii și din alte locuri. (Claudia Maria, 30 de ani, Mannheim)