A apărut un nou număr Deisis – revistă de cultură și spiritualitate
Semnalăm apariţia numărului 27/2019 al revistei Deisis, magazin de cultură şi spiritualitate al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord. Anul 2019 fiind în Patriarhia Română an omagial al satului românesc, mai multe contribuţii au în vedere satul ca loc de plămădire şi vieţuire a poporului nostru.
Realitatea satului, aflat astăzi într-o rapidă şi puternică transformare, este discutată în trei eseuri și două interviuri, unul semnat de arhidiaconul Dr. Martin Lissman, care priveşte satul românesc comparativ cu satul german, iar celălalt având interlocutor multiplu cu o privire istorică referitoare la lumea satului.
Revista mai cuprinde, pe lângă cuvintele pastorale ale conducătorilor celor două Eparhii, relatări despre diverse lucrări sau evenimente din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, cât şi din Episcopia Europei de Nord, o prezentare a activităţii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Germania (ATORG), o excepţională conferinţă a unui preot rus referitoare la misiunea Bisericii în rândul tinerilor astăzi, chestiuni de actualitate bisericească, precum şi câteva prezentări de cărţi.
Cuprinsul îl puteți găsi aici
Articole din DEISIS:
Cuvânt de întâmpinare al PS Sofian Braşoveanul: Pledoarie pentru un sat spiritual