Apariție editorială: Carte de rugăciuni (cu scris mare)
Semnalăm o nouă apariție editorială în Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului: o inedită Carte de rugăciuni (cu scris mare), editată la inițiativa și cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim și tipărită în condiții grafice de excepție la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (Iași, 2018, 432 p., cartonată).
Cartea de rugăciuni a fost editată la Editura Doxologia a Mitropoliei Modovei și Bucovinei, cu care Mitropolia noastră are un protocol de colaborare, prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. Cartea apare în acest format la inițiativa ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, textul fiind îngrijit de ierom. Chiril Socaciu și alți colaboratori de la Centrul Mitropolitan Nürnberg și Editura Doxologia. În prefață, Mitropolitul Serafim explică importanța rugăciunii care „este tot atât de necesară ca şi aerul pe care-l respirăm, ca şi hrana care ne întreţine viaţa, pentru că numai prin rugăciune putem intra în legătură cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al tuturor bunătăţilor”. Canonul zilnic de rugăciune înseamnă minima osteneală pe care creștinul o depune din dorința de a se apropia de Creatorul său, iar starea de rugăciune se cultivă prin angajarea atenției și răbdare, pentru că altfel mintea se împrăștie în cele lumești și nu mai apucă să coboare în inimă.
Pe lângă obișnuitele rugăciuni de dimineață, seară, din zilele săptămânii, la vremea mesei, cele mai cunoscute acatiste, paraclise și canonul de împărtășanie, această carte are ca specific includerea unui capitol întreg intitulat „Rugăciuni la diferite trebuințe”. Acestea au la bază un buchet de rugăciuni compuse de părintele Gheorghe Grindu din Braşov (1934-2009) care a avut ca preot de mir o mare experienţă pastorală. Fiindcă Tradiția Bisericii nu este una statică, definitivă și împietrită, ci e totdeauna ancorată în realităţile lumii de azi, aceste noi rugăciuni – fără a fi nicidecum inovații neîntemeiate – răspund şi mai bine nevoii sufletului de a-i spune lui Dumnezeu necazurile şi durerile vieţii în graiul de zi cu zi. În editarea lor s-a avut în vedere adaptarea limbajului originar al acestora la „graiul vechilor Cazanii”, specific bisericesc și potrivit stării duhovnicești pe care o cere fiecare nouă întâlnire cu Dumnezeu în intimitatea peretelui de răsărit al camerei de rugăciune. Între acestea amintim: rugăciunea tânărului pentru ajutor la examene; a părinților pentru copiii aflați la școală; pentru găsirea unul loc de muncă; pentru întemeierea unei familii; pentru statornicia în căsnicie; pentru iertarea de păcatul pruncuciderii; pentru înțelegerea dintre soții căsătoriți și părinții lor; pentru cei aflați în judecăți; pentru unitatea poporului etc. Un epilog intitulat „Cuvinte de suflet mântuitoare” conține sfaturi duhovnicești cu privire la practica rugăciunii de fiecare zi și alte învățături despre viața creștinului de astăzi.
Apariția grafică de excepție, marcă „Doxologia”, astăzi una dintre editurile de elită din România, a avut în vedere necesitatea tot mai mare astăzi pentru o carte de rugăciune cu scris mai mare decât de obicei, nu atât pentru persoanele vârstnice, ci și pentru cei mai tineri, prea des obișnuiți cu scrisul mărunt al dispozitivelor electronice prezente la tot pasul. Cărțile de rugăciuni pot fi găsite la depozitul Centrului Mitropolitan și, la cerere, la pangarele parohiilor ortodoxe românești din Germania, Austria și Luxemburg.