Vizită pastorală a PS Sofian în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Köln
În 15-16 martie, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Köln a primit vizita Preasfințitului Părinte Episcop Sofian Brașoveanul care a participat alături de părintele paroh Teodor Tăbuș, de credincioșii parohiei, precum și numeroși oaspeți la o serie de evenimente dedicate misiunii și pastorației tinerilor.
În cursul zilei de sâmbătă a avut loc ședința de primăvară a Protopopiatului Nordrhein, prezidată de Preasfințitul Sofian, în cadrul căreia părintele protopop Iosif Rădulescu a susținut un referat pe tema pastorației copiilor și tinerilor. Concomitent, s-a desfășurat și o întâlnire a tinerilor din protopopiat, organizată prin intermediul ATORG de secretarul asociației, Michael Engel, alături de părintele-gazdă, Teodor Tăbuș, vicepreședintele ATORG pentru Germania. Ambele întâlniri au fost prilej de dialoguri edificatoare, subliniind importanța formării duhovnicești a tinerilor în cadrul comunității.
Seara a continuat cu săvârșirea, de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a Tainei Sfântului Maslu în biserica parohială, într-o atmosferă de pace și reculegere. La final, Ierarhul a discutat despre rolul familiei în păstrarea identității românești și ortodoxe, un subiect de mare relevanță pentru credincioșii din diaspora.
Duminică, în aceeași atmosferă de comuniune și rugăciune, a fost oficiată Sfânta Liturghie. Pe pagina personală de Facebook, Preasfințitul Sofian a apreciat evenimentul astfel: „Parohia păstorită de părintele Teodor Tăbuș împlinește anul acesta 5 ani de existență și se prezintă deja foarte frumos, ca o parohie închegată, cu oameni implicați cu seriozitate în viața și activitățile ei. La finalul Sfintei Liturghii, am sfințit două icoane care întregesc iconostasul mobil folosit pentru slujbe”.
Evenimentele s-au încheiat cu o agapă frățească, pregătită cu dragoste și dăruire de credincioșii parohiei, coordonați de doamna preoteasă Violeta Tăbuș. Atmosfera de comuniune a fost întregită de prezența domnului Dan Moraru, Consulul General al României la Bonn, alături de mai mulți colegi din corpul consular. În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofian a transmis mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea acestor zile deosebite, exprimându-și aprecierea față de părintele Teodor Tabus și credincioșii parohiei pentru dedicarea și munca depusă în acești cinci ani de slujire.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul