Arhiepiscopul Adrian Hrițcu, un arhiereu smerit și misionar (Nürnberg, 26.01.2020)

Contribuție la un volum dedicat Arhiepiscopului Adrian Hrițcu, pregătit pentru publicare la Mănăstirea Antim.

Mă bucur de ințiativa mânăstirii Antim din București de a publica un volum omagial închinat vrednicului de pomenire Arhiepiscop Adrian Hrițcu, la șapte ani de la trecerea lui în veșnicie. Pe Înaltpreasfințitul Adrian l-am cunoscut în toamna anului 1982 când ajungând la Paris cu o bursă de studii la Institutul Sf. Serghie am fost întâmpinat la aeroport tocmai de către Dânsul, care m-a condus la Institut și m-a prezentat rectorului și studenților aflați în acel moment la masa de prânz. Institutul ținea de Arhiepiscopia parohiilor de tradiție rusească de sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice.

Timp de șapte ani petrecuți la Paris, am slujit ca preot cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale la parohia românească „Pogorârea Sfântului Duh” din Paris, dar mai ales în parohiile de origine rusă din metropola pariziană, multe devenite francofone, aflate în penurie de preoți slujitori. Am slujit adeseori și la mănăstirea de origine rusă, Bussy-en Othe, cu obște de maici de mai multe naționalități, unde a petrecut o vreme și Prințesa Ileana a României, devenită maica Alexandra. Din când în când, îl vizitam pe bunul arhiepiscop în apartamentul în care locuia. Măicuța Ermionia care-i făcea menajul era o călugăriță foarte rugătoare, milostivă și primitoare de străini. Trimitea mereu pachete pentru săraci în România și îndemna pe credincioșii care veneau la biserică să facă la fel. Mult m-am folosit de cuvintele ei înțelepte și de exemplul vieții sale! Înaltpreasfințitul Adrian era adeseori plecat în misiune la parohiile românești din Diaspora românească europeană care țineau de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Centrale și Occidentale. Călătorea de unul singur, cu trenul sau cu avionul, purtând cu sine veșmintele arhierești și cele necesare pentru înnoptarea la preoții pe care-i vizita. N-a avut niciodată o mașină personală sau de serviciu. Chiar și la Paris se deplasa întotdeauna de unul singur cu mijloacele de transport în comun. Când slujea aici, venea la biserică cu metroul și, din modestia care-l caracteriza, nu accepta să să i se cânte imnul arhieresc. Predicile lui erau simple și practice, pe înțelesul tuturor. Preoții și credincioșii îi apreciau bunătatea, zâmbetul de pe buze și vorba caldă, presărată adeseori cu glume decente. Prezența printre credincioși, cu fața lui senină și ochi pătrunzători era o adevărată binecuvântare. Pentru fiecare avea un cuvânt de mângâiere și încurajare.

Eu datorez Înaltpreasfințitului Adrian slujirea mea la Institul Sfântul Serghie ca lector, între anii 1986-1989. După ce la sfârșitul anului 1985 am primit titlul de doctor în teologie, Consiliul profesoral al Institutului m-a numit lector la catedra de Istorie bisericească universală pentru a face un curs despre Sinoadele Ecumenice și un altul despre Istoria Bisericilor Ortodoxe locale. În vara anului 1986, plecat în Țară, pentru câteva săptămâni,  când a trebuit să revin la Paris pentru a lua în primire postul oferit de Institut, autoritățile române mi-au refuzat eliberarea pașaportului. Doar intervenția promptă a Înaltpreasfințitului Adrian care se afla tocmai atunci la București a făcut posibilă reîntoarcerea mea la Paris.

În 1994, Înaltpreasfinția Sa s-a retras din activitate, viețuind în continuare la Paris într-un apartamenent foarte modest. Duminica, mergea la diferite parohii ortodoxe din Paris și participa la Sfânta Liturghie, de cele mai multe ori fără să slujească, urmărind slujba din Sfântul Altar sau chiar din naosul bisericii împreună cu credincioșii.

Arhiepiscopul Adrian rămâne în memoria celor care l-au cunoscut ca model de arhiereu smerit și misionar. Sunt încredințat că Bunul Dumnezeu i-a primit osteneala sa misionară și l-a numărat cu aleșii Săi în Împărăția cea veșnică.

Mitropolitul Serafim

Nürnberg, 26 ian. 2020

La Praznicul Sfântului Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei