Atelier de icoane pe sticlă la Altötting

Sâmbătă, 8 iulie 2023, copiii din Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Altötting-Trostberg au participat la un atelier de pictat icoane pe sticlă, coordonat de dna. preoteasă Alexandra Ștefan, care s-a desfășurat la Begegnungszentrum „St.-Christopherus” din Altötting. În cadrul activității, cei mici au avut ocazia de a descoperi, majoritatea în premieră, tehnica iconografiei pe sticlă și de a realiza prima creație de acest fel, într-un cadru interactiv, prietenos și plin de voie bună. Cei mai mici dintre participanți au pictat icoane deja conturate și create special pentru gradul de dificultate specific vârstei lor. Aceștia au fost însoțiți de părinții lor, care i-au supravegheat în realizarea lucrărilor, așa încât întâlnirea a fost un mediu prielnic de socializare pentru întreaga familie.
Ne bucurăm de participarea tuturor și îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute și pe viitor în desfășurarea unor astfel de activități!
Cu bucurie, Pr. Cristian Ștefan