Atelier de mărțișoare la Parohia „Sf. Antonie” din Viena
Sâmbătă, 24 februarie, la Parohia Sf. Antonie din Viena s-a desfășurat un atelier de realizat mărțișoare. Atelierul a fost pregătit și susținut de doamnele Dana Orelețchi, Nicoleta Lezic și Claudia Șuta, la el participând copii, tineri și vârstnici. În Duminica întâia a Postului Mare (25 februarie), după Sf. Liturghie, s-a organizat un târg caritabil al mărțișoarelor.
Sutele de mărțișoare – fiecare dintre ele fiind un unicat, realizat cu multă creativitate și trudă – au fost achiziționate de credincioși. Suma colectată în urma vânzării mărțișoarelor, în valoare de 910 euro, au fost donați Bisericii de către Comitetul de femei, pentru scopuri caritabile.
Sursa: www.sfantonie.at