Binecuvântare arhierească în parohia „Sf. Ier. Luca al Crimeei” din Bremen
Cu binecuvântarea IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, PS Sofian Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Germaniei a efectuat, în 27-29 Mai, o vizită pastoral-misionară în parohia Bremen. Vizita pastorală a început vineri, 27 mai, când PC Părinte Marius Cristea, protoiereu pentru Germania de Nord și paroh la Bremen a primit pe Preasfințitul Părinte Sofian în biserica „Christ König”, lăcașul în care se săvârșesc slujbele săptămânale, ocazie cu care a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște.
La Slujba Sfântului Maslu au fost de față și părinții coslujitori Bogdan Ionuț Ilie (Osnabrück), Ionuț Drăgoi (Kiel), Vlad Manolache (Hamburg II), alături de credincioși ai parohiei din Bremen. După slujbă, la invitația părintelui paroh, a urmat un dialog duhovnicesc, Preasfințitul Sofian răspunzând cu multa caldură, întrebărilor credincioșilor.
După acest moment, PS Sofian, în cadrul unei mici Agape, a stat la dispoziția preoților prezenți discutând diferite probleme pastorale specifice slujirii în Diaspora.
A doua zi dimineața, PS Sofian a fost primit cu multă bucurie de către familia Büttner, unde PS Sofian a purtat un fructuos dialog cu domnul Marc Büttner, recent trecut la Ortodoxie. Este de remarcat faptul că această familie se află sub oblăduirea duhovnicească a părintelui Paisios (de la Sfântul Munte Athos) și a Maicii Siluana Vlad de la Iași. În urma dialogului și la propunerea părintelui Marius Cristea, s-a hotărât hirotesia domnului Büttner întru citeț, pentru a ajuta la slujirea în Sf Altar și la citirea Apostolului, venind astfel în sprijinul creștinilor vorbitori de limbă germană, prezenți în biserica de la Bremen.
După amiaza, PS Sofian a poposit la familia părintelui Marius unde a cercetat duhovnicește și a oferit cuvânt de întărire sufletească întregii familii. Acest popas duhovnicesc a consolidat relația de filiație pe care fiecare preot trebuie să o aibă față de ierarhul său și mai ales față de părintele duhovnicesc.
A doua zi, duminică, 29 mai, înainte de începerea Sf. Liturghii arhierești, PS Părinte Sofian a hirotesit întru citeț pe dl. Marc Büttner. Slujba arhierească oficiată s-a constituit într-un minunat prilej de trăire ortodoxă pentru toți participanţii. Armonia si căldura rugăciunii a fost întregită și de cântarea de la strană unde micuțul cor al parohiei a fost coordonat de dl. Zanoagă Nicolae, cântăreț bisericesc.
În cadrul Sf Liturghii, PS. Sofian a mers „la adânc” și a tâlcuit pericopa Evangheliei din duminica Samarinencii. Cuvântul a fost intens si profund teologic, răspunzând nevoilor sufletești ale credincioșilor prezenți. La momentul cuvenit, cei mai mulți dintre credincioși au primit dumnezeieștile Taine din mâna Ierarhului.
La sfârșitul Sf. Liturghii părintele paroh a mulțumit PS. Sofian pentru vizită dar mai ales pentru cuvânt, pentru mângaierea sufletească și bucuria duhovnicească pe care a adus-o la Bremen.
Agapa ce a urmat, desfăşurată într-o notă de destindere și de bucurie creștină la primitoarea familie Ursache Constantin, unde PS Sofian a cunoscut membrii Consiliului de conducere ai Parohiei, a consolidat frumoasele clipe petrecute împreună.
Pentru toate dam slavă lui Dumnezeu și mulțumim Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, caldul si blândul ocrotitor al Parohiei de la Bremen.
A consemnat PC Prot. Marius Cristea