Bucurie și emoție la hramul comunității din Garmisch
Parohia „Sfinții Ierarhi Nicolae și Corbinian“ din Garmisch și-a sărbătorit sâmbătă, 11 decembrie, ocrotitorii. Cu această ocazie a fost sâvârșită Sfânta Liturghie, precedată de Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae. Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Dr. Alexandru Nan, protopopul Bavariei, Pr. Dumitru Aman, parohul comunității din Garmisch și Pr. Diacon Nicolae Canciu de la Parohia „Nașterea Domnului“ München.
Bucuria sărbătorii, la care au participat circa 30 de credincioși, a fost amplificată și de faptul că Pr. Protopop Alexandru Nan a adus de la München, spre închinare, racla cu părticele din Sfinte Moaște ale Sfinților Teodosie cel Mare, Teodosie de la Brazi, Ioan Iacob Hozevitul și racla cu veșmântul Cuv. Parascheva de la Iași. Bucuria credincioșilor a fost de nedescris, unul dintre ei spunând la sfârșitul Liturghiei: „Totul a fost de vis, de neimaginat“.
În cuvântul de învățătură de la sfârșit, Pr. Protopop a vorbit despre viața celor doi ierarhi ocrotitori ai acestei comunități, îndemnându-i pe credincioși să le fie următori veții. În încheiere, a transmis binecuvântarea ÎPS Dr. Serafim Joantă, Arhiepiscop al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolit al Europei Centrale și de Nord, îndemnându-i pe credincioși să fie mereu alături de preotul lor paroh în lucrarea pastoral-liturgică și misionară.
Un alt moment emoționant a avut loc la sfârșitul Liturghiei, când Pr. Protopop Alexandru Nan și pr. diac. Nicolae Canciu l-au felicitat pe pr. paroh Dumitru Aman cu ocazia împlinirii a 3 ani de la primirea Tainei Hirotoniei întru preot.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate cele dăruite și Îl rugăm să ne binecuvinteze cu toate cele spre mântuire.
Pr. paroh Dumitru Aman