Cincisprezece tineri, membri ai ATORG, la Tabăra Internațională de la Mănăstirea Oașa

În perioada 19-27 iulie 2023, la Mănăstirea Oașa s-a desfășurat Tabăra Internațională care a reunit peste 180 de tineri români din diaspora (Marea Britanie, Germania, Austria, Franța, Irlanda, Belgia, Italia, Olanda, Statele Unite ale Americii, Canada, Republica Moldova) și din țară. Cincisprezece membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) s-au bucurat să fie alături de tinerii români veniți din toate părțile lumii. Timp de o săptămână, aceștia s-au integrat în programul mănăstirii prin participarea zilnică la Sfânta Liturghie, la activitățile gospodărești (ascultări), la conferințe, dialoguri duhovnicești și lecții de muzică psaltică. 
La această întâlnire tinerească a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care a săvârșit Sfânta Liturghie joi, 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, apoi a susținut o conferință despre modul în care trăirea fără compromisuri a credinței creștine poate fi un răspuns la provocările lumii de azi. Ierarhul a răspuns întrebărilor tinerilor, subliniind faptul că rugăciunea, lupta cu răul, încrederea în Dumnezeu și lăsarea în voia Lui ne pot aduce echilibrul sufletesc atât de necesar în prezent.
Iată o mărturie din partea unei participante de anul acesta din cadrul ATORG:
„Oașa; doar patru litere, dar care îmi transmit o mulțime de trăiri și sentimente. Este un loc atât de simplu, dar, totuși, atât de complex. Prima mea experiență într-o tabără a fost, de fapt, trăirea corectă a vieții. Tot ce am făcut în cadrul ei, de la simple activități gospodărești la privegheri, s-a aranjat și completat atât de armonios, încât ne-a oferit nouă, tinerilor, experiența unei vieți duhovnicești adevărate. Simplitatea vieții și a monahilor de aici te molipsește și te face să te regândești pe tine mai bine. Viitorilor participanți le-aș spune că această tabără nu este doar o simplă tabără pentru tineri unde să te relaxezi și să socializezi. Este un loc în care poți să îți aduni sufletul împrăștiat de griji și să simți îmbrățișarea caldă a lui Dumnezeu prin puterea rugăciunii neîncetate și comune. La Oașa mi-am umplut un gol în suflet ce aștepta de mult timp să fie umplut. Am plecat de aici încărcată cu o energie și o liniște sufletească cum doar în locuri binecuvântate de Dumnezeu poți găsi. E musai să mă întorc și să mă reîncarc!” (Carmen Afilipoaie, Germania).