Tabără în Țara Oașului organizată de Parohia Schwabach

Parohia Ortodoxă Română Schwabach-Roth, cu binecuvântarea IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a organizat în perioada 29.07-5.08 2023 tabăra tematică „Dăruind vei dobândi” , ediția a II–a .
Tabăra s-a desfășurat în Centrul de Tabere al Schitului „Sfântul Ierarh Nicolae”, situat la Luna Șes, Negrești-Oaș, județul Satu-Mare.
Obiectivul principal al taberei a fost apropierea copiilor și a tinerilor de activitățile bisericii, familiarizarea copiilor cu spațiul cultural și spiritual românesc.
15 copii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, însoțiți de părintele protopop Marius Taut și alți 6 adulți din parohie s-au bucurat de timp de calitate însoțit de bucurie și spiritualitate, petrecut pe meleaguri natale.
Activitățile au fost planificate, astfel încât să îmbine viața religioasă cu activități de cunoaștere, educative și sportive. Au fost planificate activități de partipare la Sfânta Liturghie, rugăciunea de dimineață, cateheze zilnice, îndrumări legate de spovedanie și Împărtășanie, precum și alte preocupări ale tinerilor.
Discuțiile purtate cu preotul au avut darul de a lămuri multe întrebări și de a apropia sufletește grupul.
Întregul grup a participat la slujirea Sfintei Liturghii în Parohia ortodoxă Călinești-Oaș. După Sfânta Liturghie a avut loc o agapă frățească, iar mai târziu copiii au avut ocazia să participe la un frumos obicei „Dansul la ciupercă” și „Strigatul la steag”, obicei care este etapă esențială a Nunții traditionale în Țara Oașului.
Pe parcursul săptămânii au avut loc activități de vizitare a unor obiective turistice precum: Muzeul Satului din Negrești-Oaş, vizită la Breb, Maramureș,Vișeu de Sus, plimbare cu Mocănița, Cimitirul vesel, Săpânța.
La Muzeul satului, Negresti-Oaș,copiii au participat la ateliere de olărit, pictură pe ceramică și au avut ocazia să se îmbrace în port popular. Deosebit de impresionați au fost de întâlnirea cu mătușa Finta Floare, mare povestitoare, declarată de UNESCO „singurul muzeu uman viu” de pe teritoriul României.
La Breb, copiii au putut hrăni și mângâia animalele fermei, capre, oi, câini, dovedind dragoste pentru toate vietățile. Plăcintele tradiționale primite la Breb au făcut deliciul zilei.
Deosebită s-a dovedit Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Moișeni, mănăstire de maici. După Sfânta Liturghie copiii au purtat discuții cu maicile,având multe întrebări despre viața în mănăstire și împărtășind evenimente din viața lor în societate.
Dintre activitățile educative, deosebit de atractivă și utilă s-a dovedit activitatea de Cruce Roșie, în cadrul căreia sub îndrumarea tinerilor sanitari voluntari din Negresti-Oaș,copiii au învățat să acorde primul ajutor.
Focurile de tabără, organizate în fiecare seară, i-au adus pe copii și adulți în postura de bucătari, au gătit, au spălat vasele, s-au organizat jocuri sportive, cântece, au primit cu bucurie vizitatori. S-au legat prietenii, s-a aprofundat sentimentul de încredere.
Ultima seară a taberei a fost și una de evaluare, copiii și adulții au fost rugați să descrie,în câteva cuvinte,experiența trăită.
Deoarece feed-back-ul a fost extrem de pozitiv, parohia își propune să organizeze,în continuare,astfel de activități.
Parohia mulțumește IPS Mitropolit Serafim, Parohiei Ortodoxe Calinești Oaș, părintelui protopop al Oașului Marcel Malanca , părintelui Nicolae, doamnei Gavra Delia, conducerii internatului din localitatea Călinești Oaș, domnului învățător Gavra Olimpiu pentru prezența în mijlocul copiilor și pentru frumoasa prezentare făcută școlii românești, și tuturor celor implicați în organizarea acestei tabere.
Pr. Marius Tăut