Comuniune româno-bavareză la Prinz-Carl-Palais din München
Joi, 9 februarie, dl Prim-ministru al Landului Bavaria, Dr. Markus Söder, a primit la Palatul „Prinz-Carl-Palais”, în cadrul unui prânz de cunoaștere şi schimb de informații, o delegație a reprezentanților comunității românești din Bavaria, precum şi ale comunităților etnice care au legături cu România, în special cea a sașilor transilvăneni şi cea a șvabilor din Banat. Delegația a fost condusă de ES doamna Adriana-Loreta Stănescu, Ambasador al României la Berlin. Întâlnirea a avut şi un rol de pregătire a vizitei pe care dl. Markus Söder o va face luni, 13 februarie la Bucureşti, unde îi va întâlni, atât pe ES domnul Klaus Werner Johannis, președintele României, cât şi pe ES domnul Nicolae Ciucă, Prim-ministru țării noastre.
Împreună cu ÎPS Mitropolit Serafim, am avut onoarea şi bucuria să fac parte din această delegaţie şi să prezentăm dlui Prim-ministru Bavarez, cât şi tuturor celor prezenţi, situaţia românilor – aproape de 300.000 – care trăiesc şi lucrează actualmente în Bavaria. Din aceştia, un procent însemnat sunt creştin-ortodocşi şi fac parte din cele peste 40 de parohii ale Mitropoliei Ortodoxe a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Am avut ocazia să prezentăm atât strădaniile şi realizările noastre, cât şi greutăţile pe care le întâmpinăm. Ne-am bucurat să ne întâlnim în acest cadru şi cu ceilalţi membri ai delegaţiei.
Întâlnirea s-a încheiat cu constatarea, din partea ES dl. Markus Söder, că toţi aceşti români, precum şi saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni, care trăim în Bavaria, contribuim, prin munca noastră, la bunăstarea acestui land şi trebuie să ne bucurăm de întreaga susţinere a reprezentanţilor lui. La final, am mulţumit atât ES dl. Markus Söder pentru onoarea de a fi primiţi în acest cadru, cât şi doamnei Ambasador Adriana-Loreta Stănescu şi doamnei Consul gerant la München Janette Carabaşu, pentru organizarea întâlnirii.
+ Episcopul Sofian