Consiliul Parohiei din Traunreut, în vizită la Centrul Mitropolitan

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a primit marți, 29 martie, vizita Preacucernicului Părinte Constantin Reinhold Bartok și a consilierilor Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Traunreut, în vederea pregătirii festivităților punerii pietrei de temelie a unei biserici parohiale.

 

Convorbirea a avut loc într-o atmosferă de bucurie, fiind expuse planurile bisericii de lemn în stil maramureșean și ale sălii multifuncționale, care vor fi construite pe terenul pus la dispoziție de primăria orașului. Stilul bisericii se apropie de construcțiile bisericești locale, dinainte de epoca barocă, lucru foarte important pentru arhitectura orășelului Traunreut, situat la poalele munților Alpo. Au fost discutate dimensiunile așezământului, stabilirea sfinților ocrotitori ai noului lăcaș, precum și programul festivităților de punere a pietrei de temelie, care vor avea loc sâmbătă, 21 mai, în prezența ÎPS Serafim și a autorităților locale.