Copiii Parohiei „Sf. Antonie” din Viena călătoresc în lumea Bibliei și tipăresc psalmi
Joi, 8 iunie (zi liberă în Austria), o parte din copiii Școlii Parohiale a Parohiei „Sf. Antonie cel Mare” au participat la două ateliere biblice organizate special pentru ei la Centrul Biblic Austriac din Viena.
Însoțiți de părintele Ioan Moga, preoteasa Patricia, Roxana și Iulian Lupu, precum și de câțiva tineri, cei peste 30 de copii au descoperit în mod interactiv istoria Sfintei Scripturi. Ei au putut vedea ce era un papirus, cum se confecționa un pergament din piele de capră, cum era manufacturată și apoi folosită o rolă de Tora, cum se împodobeau manuscrisele biblice în mănăstirile medievale, ce a însemnat revoluția lui Gutenberg (tiparul), ce reprezintă revoluția digitală pentru Sfânta Scriptură și răspândirea ei, precum și multe alte lucruri deosebit de interesante. Toate nu din teorie, ci cu multe exemple practice, probe tactile și vizuale.
Al doilea atelier a constat în faptul că fiecare copil a putut să tipărească pe o veche tiparniță (asemănătoare celei folosite de Gutenberg) un psalm (psalmul 22). O experiență impresionantă!
Paralel cu aceasta, participanții au descoperit diferite traduceri ale Bibliei, Biblia în alfabetul Braille (pentru nevăzători), cele mai vechi Biblii tipărite din spațiul european, cea mai mică Biblie (pe format microfilm), Biblii pentru copii, Biblii scrise de mână, Biblii provenind de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial etc. La final copiii au citit psalmul 22 în diferite traduceri.
La întoarcerea spre Biserică, ei s-au delectat cu o înghețată gustoasă oferită de familia Lupu.
Sursa: www.sfantonie.at