Cuvântul lui Dumnezeu, călăuză pentru timpul nostru (Berlin,11.09.2023)
Prelegere susținută la Întâlnirea Internațională „Den Frieden wagen”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio, Berlin, 10-12 Septembrie 2023
„Cuvântul Tău, Doamne, lumină este pe cărările vieții mele” (Psalm 118,105).
„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul …” (Evrei 4, 12).
Dumnezeu S-a revelat oamenilor în Legea cea veche prin cuvânt: lui Moise „cu care vorbea față către față, așa cum vorbește un om cu prietenul său” (Exod 33, 11) și proorocilor cărora le inspira cuvântul în inima lor. În Noul Testament, Dumnezeu se revelează lumii prin Fiul sau Cuvântul Său întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos. „După ce Dumnezeu odinioară a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul… prin care a făcut și veacurile” (Evrei 1, 1-2). Cărțile Vechiului și Noului Testament sunt Cuvântul lui Dumnezeu adresat oamenilor pentru ca aceștia să cunoască Adevărul care-i face liberi.
Părinții Bisericii spun că Dumnezeu a creat pe om după chipul Fiului Său întrupat cu menirea de a deveni asemenea Lui. În fiecare om există un dinamism natural, o sete ontologică după Prototipul său, care-l face să nu se mulțumească cu ceea ce îi oferă lumea creată, ci să tindă mereu spre depășirea creatului pentru a deveni el însuși „dumnezeu după har”, cum spun aceiași Părinți. Toți oamenii vor să fie „dumnezei” („Zis-am: Dumnezei sunteți toți” (Psalm 81,6) pentru că toți tind spre Dumnezeu, toți vor să fie liberi de orice constrângere, de orice limitare, dar nu toți știu că „dumnezei” pot deveni numai prin Dumnezeu, Singurul care ne face liberi, Singurul în care ne aflăm pacea și odihna. „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne și neliniștit este sufletul meu în mine până nu se va odihni întru Tine”, exclamă Fericitul Augustin, după mulți ani de căutarea fericirii în filozofia fără Dumnezeu și în lucrurile lumii acesteia.
Tot omul care se depărtează de Dumnezeu face aceeași experiență tristă ca și Fericitul Augustin. Pentru că pacea și mulțumirea sufletească nu se află decât în Dumnezeu.
Dar unde este Dumnezeu pentru ca să ne odihnim întru El?
– În inima noastră!
Inima este centrul ființei umane în care se concentrează ca într-un focar toate puterile (enegiile) fizice și psihice care o străbat asemenea unui câmp magnetic. Și tot inima este sălașul de preferință al lui Dumnezeu. Prin harul Său necreat, adică prin energiile care izvorăsc din Ființa Sa și se revarsă în toată creația, Dumnezeu se ascunde smerit în inima fiecărui om și în toată creația pentru că „Dumnezeu este totul întru toate” (I Corinteni 15,28), fără să se confunde cu creația. El este deodată și în lume și mai presus de lume. În profunzimea tuturor existențelor, îl întâlnim pe Dumnezeu, Creatorul și Proniatorul tuturor făpturilor. Creația întreagă este pentru omul înzestrat cu minte și cuvânt un dialog: contemplând creația, Îl contemplăm pe Dumnezeu, Autorul ei. Sfântul Francisc de Assisi vorbea cu soarele și cu luna, numindu-le frate și soră. Sfinții trăiau în armonie desăvârșită cu animalele și cu mediul înconjurător pentru că au ajuns, prin rugăciune și asceză, să-și câștige o inimă compătimitoare, adică o inimă plină de milă pentru toată umanitatea și pentru toată creația. Într’adevăr, în inima curată, în inima bună se recapitulează și se concentrează, toată creația. Omul ca persoană nu este un fragment al umanității sau al Cosmosului pentru că el poată totul în inima sa. Persoana nu este despărțită de nimeni și de nimic; totul trăiește în modul cel mai real în inima ei. Numai individul egoist fragmentează natura, se crede stăpân pe ea și o degradează.
Dar cum să pătrundem în inimă?
– Prin efortul de a opri mintea din împrăștierea ei în lucrurile exterioare pentru ca să poată „coborî” în inimă. Ceea ce noi numim „minte” (gr. „nous”), intelect sau rațiune nu este altceva decât o energie a inimii. Atâta timp cât mintea rămâne în legătură cu inima se bucură de pace și se exprimă prin cuvinte și fapte încărcate de energi pozitive, adică de harul care sălășluiește în inimă. Împrăștiindu-se în cele exterioare, mintea uită de inimă, își epuizează puterile în lucrurile lumii care n-o pot satisface și va fi mereu nemulțumită. De aici, tensiunile lăuntrice și neînțelegerile dintre oameni, războaiele lăuntrice și războaiele dintre oameni. Pe bună dreptate, Sfântul Serafim din Sarov a zis: „Câștigă-ți pacea inimii și mii de oameni din jurul tău se vor mântui”, adică se vor pacifica și ei, cunoscându-L pe Dumnezeu.
Mintea (gândul) are o mobilitate uluitoare și nu se poate opri din împrăștierea ei în cele din afară pentru a se concentra în inimă decât prin rugăciune și contemplare, ca și prin citirea și meditarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar pentru a te ruga și a contempla, a citi Cuvântul lui Dumnezeu și a-l medita trebuie să ai motivația credinței și conștiința că numai printr-un efort de voință, te poți uni cu Dumnezeu în adâncul inimii pentru a te bucura de odihna întru El și totodată pentru a-ți înnoi puterile lăuntrice. Creștinii angajați în credință știu că rugăciunea și citirea Cuvântului lui Dumnezeu sunt dătătoare de echilbru sufletesc și izvoare de putere în purtarea zilnică a crucii ispitelor și necazurilor inerente vieții. Ei știu din experiența lor de zi cu zi că fără rugăciune și fără citirea Cuvântul lui Dumnezeu viața lor se împuținează, se poate chiar perverti. De aceea se silesc să urmeze sfatul apostolului: „Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5,17) sau îndemnul Mântuitorului: „Cercetați Scripturile pentru că în ele aveți viața veșnică” (Ioan 5,39). Despre folosul citirii Scripturilor, Apostolul Pavel zice: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (II Timotei 3,16). Iar Ava Antonie, părintele monahismului, sfătuiește ca „în tot ce faci să ai mărturia Scripturilor”. Aceasta înseamnă să fi versat în citirea Scripturilor, să le cunoști bine pentru ca în orice împrejurare a vieții, ele să te inspire ca să iei decizia cea mai bună. Părinții duhovnicești recomandă ucenicilor lor citirea zilnică a cel puțin două capitole din Sfânta Scriptură. Îndeosebi citirea Psalmilor, care sunt un rezumat al întregii Scripturi, este de mare folos duhovnicesc. De aceea Sf. Vasile cel Mare (330-379) spune: „să te aștepte soarele și să nu apună până ce n-ai citit câțiva Psalmi”.
Rugăciunea și citirea Scripturilor sunt strâns legate, se condiționează reciproc: rugăciunea crează în suflet starea de smerenie pentru citirea cu folos a Scripturilor și nu doar iscodirea lor intelectuală, iar Cuvântul lui Dumnezeu dă aripi rugăciunii.
Vremurile pe care le trăim sunt grele și confuze pentru că oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu și s-au îndepărtat de El. Ei vor să fie independenți până și față de Dumnezeu. Dar independența față de Dumnezeu crează dependența față de materie, robia față de stihiile lumii. Libertatea care ne dă bucuria vieții și pacea inimii le dobândim numai prin rugăciune și cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu! „Gustați și vedeți că bun este Domnul” (Psalm 33,8)!
Mitropolitul Serafim
Berlin, 11 septembrie 2023