De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ÎPS Serafim a slujit la Mănăstirea Râmeț

În fiecare an, pe 15 august, creștinii ortodocși sărbătoresc „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria Mare”. De această zi, considerată a fi hotarul dintre vară și iarnă, sunt legate multe tradiții și obiceiuri care pot fi întâlnite și astăzi în diverse zone ale țării noastre. Multe lăcașuri de cult din țară care au mare evlavie la Maica Domnului și-au ales-o ca ocrotitoare, sărbătorindu-și hramul „Adormirea Maicii Domnului” pe data de 15 august.

În acest context, la hramul Mănăstirii Râmeţ, „Adormirea Maicii Domnului”, ce a avut loc duminică, 15 august 2021, ca în fiecare an, această sărbătoare a fost binecuvântată de prezența în obștea mănăstirească a Înaltpreasfințitului Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, alături de preoți și mulți credincioși din Eparhia noastră.

În seara dinaintea praznicului s-a săvârșit la Altarul de vară al mănăstirii  Vecernia cu Litie și slujba Utreniei, urmată de cântarea Prohodul Maicii Domnului, ce evocă momentul trecerii la Domnul a Sfintei Fecioare.

„Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de către Manuil Corinteanul în sec. al-XVI-lea și este o prelungire a Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos după modelul imnelor preafrumoase, profunde, în care creștinătatea, în evlavia Bisericii, îl conduce pe Mântuitorul spre mormânt, în Vinerea Patimilor. Creștinii au simțit nevoia să însoțească pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu tot cu niște cântări speciale care arată slujba de prohodire a Maicii Fiului lui Dumnezeu”. (Sursă: Radio Trinitas)

În cântări speciale dedicate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, soborul de preoți au purtat în procesiune Epitaful cu închipuind adormirea Maicii Domnului, alături de Înaltpreasfințitul și Mitropolitul Serafim, monahiile Mănăstirii Râmeț și mulți credincioși purtând în mâini lumânări aprinse.

La finalul Privegherii, Înaltpreasfințitul și Mitropolitul Serafim a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor și a citit mult folositoarele dezlegări/molifte ale Sfântului Mare Ierarh Vasile.

A doua zi, în prezența unui numeros sobor de preoți, Sfânta Liturghie a fost oficiată/prezidată de Înaltpreasfințitul și Mitropolitul Serafim, în cadrul căreia a fost hirotesit întru citeț și apoi întru diacon pe teologul Vasile Rusu pe seama Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Berlin – Germania.

Oficierea slujbelor, cuvântul rostit şi îndemnurile adresate credincioşilor de către Înaltpreasfințitul Serafim pătrund în suflet şi oferă de fiecare dată tuturor şansa de a se îmbogăţi sufleteşte și de a aprofunda duhovniceşte relaţia vie pe care o au cu Dumnezeu, astfel folosindu-se sufletește an de an la acest mare  Praznic al „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Râmeț.

La o zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, creştinii ordocoşi îi prăznuiesc pe Sfinții Martiri Brâncoveni Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, care sunt ocrotitorii Mitropoliei noastre. ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a slujit la Mânăstirea Râmeț și a adresat un cuvânt de învațătură.

O mărturie dintre cele mai grăitoare despre existența unei puternice vieți spirituale ortodoxe în inima Transilvaniei o reprezintă Mănăstirea Râmeț, o străveche vatră de rugăciune, istorie și cultură, zidită cu dragoste și jertfă, unde, de sute de ani este apărată și preamărită dreapta credință.

Râmețul este o mănăstire care stă de șapte veacuri pe valea Geoagiului, agățată parcă de cer, între steiuri de stâncă și poieni aciuate pe culmile repezi ale munților Trascăului. În îndelungata ei istorie, a cunoscut prigoane năprasnice, dintre care ultima, petrecută în secolul al XVIII-lea, sub habsburgi, care i-a curmat firul nevoințelor.

Mănăstirea nu este o ctitorie voievodală ca alte mănăstiri din ţara noastră. Cercetările istorice atestă că vechea biserică a fost ridicată, în secolul al XIII-lea sau la începutul secolului al XIV-lea, de călugării care trăiau ca şi sihaştrii în peşterile munţilor din jur, de unde şi denumirea de ,,râmeţ” care provine din latinescul eremites.

Cea dintâi referire documentară a bisericii vechi este dată de o inscripţie de la 1377 în limba slavonă descoperită de istoricul de artă Vasile Drăguţ şi care se află pe al treilea strat de pictură al bisericii:„Am scris eu preapăcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul, adică zugravul de la Crişul Alb, cu încuviințarea Arhiepiscopului Ghelasie în zilele regelui Ludovic în anul 6885 (1377), luna iulie 2”. Astfel inscripţia întăreşte concluzia că mănăstirea a fost ridicată mult mai devreme şi că în Transilvania, în secolul al XIV-lea exista o viaţă bisericească bine întemeiată cu un ierarh propriu în frunte.

Marea prigoană împotriva Ortodoxiei românești, declanșată peste toată Transilvania, între anii 1750 și 1756, de către  necruțătoarea împărăteasă a Imperiului Austro-Ungar, Maria Tereza, a afectat și Mănăstirea Râmeţ la vremea aceea fiind mănăstire de călugări. A fost distrusă parțial în 1762 de armatele imperiale conduse de  generalul Bukow.

În ciuda tuturor prigoanelor, călugării luptând, au mărturisit credința drept măritoare. Începând din 1792 până în 1940, viața monahală a fost întreruptă, iar până în 1955 mănăstirea a fost locuită de monahi, vestiți în acele vremuri prin viața lor de mare sfințenie.

Din anul 1955, Râmeţul devine mănăstire de maici și, cu toate neajunsurile pricinuite de stăpânirea comunistă, se scrie una dintre cele mai frumoase file ale istoriei sale. Mănăstirea cunoaște o perioadă de dezvoltare, mai ales după 1959, avându-l ca preot duhovnic pe ieromonahul Dometie Manolache, călugăr cu o viață aleasă și cu o pregătire teologică înaltă.

Sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Protosinghel Antonie Kătinean, obștea mănăstirii se străduiește să continue nevoința eremiților, prezenți în această lavră transilvăneană din timpuri străvechi.

Rânduiala celor șapte laude este o prezență constantă în viața monahiilor, centrul vieții liturgice fiind participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, precum și cuminecarea cu sfintele, preacuratele, cereștile, nemuritoarele și de – viață – făcătoarele, înfricoșătoarele lui Hristos Taine.

De-a lungul anilor, datorită activității jertfelnice a duhovnicilor de renume: Dometie Manolache, Ioachim Popa, Filotei Stoica, Antonie Kătinean şi Ioanichie Pleşa spre Râmeţ s-au îndreptat multe suflete care în mare taină poartă chipul lui Hristos ca o mângâiere a vieții lor. Maica Proinstareţă Ierusalima Ghibu alături de Maica Stareţă, Stavrofora Apolinaria Barb, cu cele peste șaptezeci și cinci de maici cât numără soborul astăzi, au realiza cu ajutorul lui Dumnezeu lucruri la care poate nici nu se gândea cineva, atât pe tărâm duhovnicesc cât și pe cel administrativ – gospodăresc.

A consemnat Maica Cipriana, Mânăstirea Râmeț