Tabăra parohiilor Leipzig și Dresden la Slătioara

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim și la inițiativa PC Pr. protopop Ioan Forga, preot paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Leipzig, în perioada 24-30 iunie 2024 a avut loc, în localitatea Slătioara, com. Stupicani, jud. Suceava Tabăra de îndrumare duhovnicească pentru familii creștine, organizată de către Pr. Sebastian-Vasile Schipor, preot paroh al Parohiei „Buna Vestire” din Dresden, în colaborare cu părintele protopop Ioan Forga și parohia sa. Inițiativa nu este una neapărat inedită, deși formatul taberelor creștine se referă cu preponderență la copii sau tineri și mai puțin la părinți.

În 2022, la poalele masivului Caraiman, părintele Ioan Forga a mai organizat o astfel de tabără de îndrumare duhovnicească, iar cea de acum avea să continue astfel o lucrare de mare folos duhovnicesc pentru creștinii aflați la mare distanță de țară, văduviți de pacea și de bucuria ce se sălășluiesc între zidurile mănăstirilor de acasă. De ce tabere pentru familii, și nu pentru copii sau tineri? Deoarece e destul de greu pentru un părinte ce locuiește în Germania să permită copilului său participarea la o tabără aflată la mii de kilometri de casa lui, chiar dacă e vorba despre țara de origine a părinților săi. Așadar, cu mari și mici, câteva familii din Leipzig și Dresden (în total, 37 de copii cu vârste între 2 și 7 ani și 22 de părinți) s-au întâlnit, după un drum epuizant cu mașina, la sediul taberei din localitatea Slătioara, unde Părintele Justinian Cojocar, cel care a pus la dispoziție toate cele necesare unei astfel de întâlniri tocmai în casa lui părintească din comuna Stupicani (renovată în stil rustic și pregătită special pentru astfel de evenimente), i-a întâmpinat cu bucurie și cu o masă tradițională, așa cum avea să ofere de-a lungul întregii șederi a oaspeților săi.

Prima seară, cea de luni, a fost una de acomodare, s-ar putea spune. O scurtă plimbare prin satul Slătioara (cu peisaje superbe și oameni frumoși, harnici, cu văcuțe molcome, întorcându-se de la păscut, ce se îndreaptă singure către sălașul lor de acasă), cu o mică instruire a participanților în privința regulilor taberei și, desigur, cu rugăciunea de seară, rostită, pe rând, de fiecare participant.

Ziua a doua a început mai lejer, ca după un drum lung, cum este cel din îndepărtata Germanie până în nordul României, în frumoasa Bucovină. Dimineața, părintele Ioan Forga a pregătit slujba de binecuvântare a taberei, iar după micul dejun, părintele Justinian a pregătit o surpriză cu totul inedită, apreciată de către toți participanții la tabără, dar în special de cei mici: vizită în rezervația UNESCO Slătioara, o pădure virgină unică în România (în condițiile în care există doar două astfel de păduri în Europa), plină de flori și copaci nicăieri altundeva întâlniți. Extenuați după un drum destul de lung (aproximativ 10 km dus-întors), cu toții s-au întors în tabără, curioși să afle ce va mai urma. Și ce a urmat nu a fost cu nimic mai prejos decât plimbarea prin pădure: părintele Justinian a pregătit o vizită la „fâneață”, o poiană minunată, situată pe un vârf de deal plin de fragi copți și aromați, din care copiii s-au înfruptat cu nesaț. Acolo cei mici au jucat diverse jocuri (ca badminton sau volei), iar băieții și bărbații, împărțiți pe trei echipe și supravegheați de părintele-gazdă, plasat strategic la capăt de teren , pentru ca mingea să nu se ducă la vale, până la poalele dealului, s-au împărțit pe trei echipe și au luptat cu înverșunare pentru a ieși învingători. Mamele, în acest timp, admirând minunata priveliște a munților din jur, au profitat de clipele libere, în care copiii erau distrași de felurite jocuri, și au depănat amintiri, bucurându-se astfel de câteva minute de liniște. Fără ca oaspeții să bage de seamă, seara s-a așternut deja, iar părintele Justinian i-a invitat pe toți la cină. A venit și un invitat-surpriză: părintele Ovidiu Ungureanu, cunoscut credincioșilor din Dresden, deoarece este membru fondator al grupului vocal psaltic „Sfântul Grigorie Palama” din Episcopia Hușilor, alături de care a colindat parohia din capitala Saxoniei cu doar câteva luni mai înainte. Ajutați de el, copiii participanți la tabără au învățat și au repetat diverse cântece patriotice sau religioase, iar la sfârșit, părinții au fost puși și ei să cânte, la rându-le, primind note destul de bune din partea copiilor, la îndemnul părintelui Ovidiu. Ziua s-a încheiat cu rugăciunea de seară.

Miercuri dimineață toată lumea s-a trezit mai devreme. După rugăciunea de dimineață și un mic instructaj, cu toții s-au îndreptat spre Vatra Dornei, unde au urcat cu telescaunul (pentru mulți cu oarece emoții) până în vârful munților pentru a admira minunata întindere a Masivului Rarău, a șirurilor muntoase ale Rodnei și Maramureșului, și a savura un ceai sau o cafea „la înălțime”. Coborârea nu a mai fost cu atâtea emoții, iar vizita de mai târziu în orașul-stațiune Vatra Dornei, atât de frumos gătit pentru sezonul de vară, la parcul cu veverițe (unde, din păcate, nu au coborât și veverițele) și la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor, recent renovat de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, i-a făcut să uite de orice temeri.

Era deja târziu, iar aerul tare de pe vârf de munte le-a adus tuturor poftă de mâncare, așa că, fără să mai aștepte, cu toții s-au urcat în autocar și au plecat spre orașul Câmpulung, unde au servit masa de prânz. Sătui și odihniți, dar încă toropiți de temperatura neașteptat de ridicată pentru un orășel de munte, participanții la tabără au continuat drumul până pe platoul masivului Rarău, unde au putut admira celebrul monument al naturii, denumit „Pietrele Doamnei”, iar mai apoi au continuat călătoria până în localitatea Vama, unde au vizitat un muzeu unic în lume: Muzeul Oului, neașteptat de spectaculos. Muzeul, înființat în urmă cu douăzeci de ani de doamna profesoară Letiția Orșivschi, meșter popular, cuprinde o colecție de 16.000 de ouă din întreaga lume, extrem de frumoase și mai cu seamă rare, care a plăcut atât părinților, cât mai ales copiilor. Copiii au putut vedea cum se încondeiază ouăle cu ceară, în mod tradițional, iar o parte dintre părinți chiar a achiziționat câteva ouă cu măiestrie încondeiate în atelierul muzeului.

Autocarul s-a grăbit să pornească spre sediul taberei, pentru că unii dintre participanți așteptau cu nerăbdare să urmărească meciul de fotbal România-Slovacia, de la Campionatul European, iar copiii așteptau și ei seara de film, urmând să vizioneze animația ”Mica balerină”. La lăsatul serii, după ce agitația meciului a luat sfârșit, s-a rostit rugăciunea de seară.

Ziua de joi a debutat în trombă, de la 7.00 dimineața, deoarece avea să fie și cea mai lungă, și cea mai încărcată de surprize. După micul dejun și Rugăciunile de dimineață, grupul s-a îndreptat în grabă către cunoscuta Mănăstire Moldovița, una dintre nestematele salbei de opt mănăstiri moldave cu pictură exterioară, ce au fost premiate de către Organismul internațional UNESCO cu „Mărul de aur”, o distincție rară și de mare valoare. În stilul arhitectonic moldovenesc, consacrat de meșterii domnitorului Ștefan cel Mare, Mănăstirea Moldovița și-a deschis porțile credincioșilor veniți din Germania, care au rămas uimiți de frumusețea tabloului ssiconografic ce li s-a așternut înainte încă de la intrare, dar mai cu seamă de vastitatea și originalitatea elementelor sale, descrise cu minițiozitate de maica ghid. Tabloul votiv, înfățișându-l pe domnitorul Petru Rareș care dăruiește biserica mănăstirii Maicii Domnului, pe fondul galben-luminos specific Moldoviței, a umplut sufletele pelerinilor „saxoni” de convingerea că au intrat într-un tărâm binecuvântat de Dumnezeu și acoperit de rugăciunile sfinților strămoși ce au viețuit aici. S-a vizitat și muzeul mănăstirii, cu celebrul „Măr de aur” și Tetraevangheliare vechi, de veacuri, cu icoane seculare, atinse de fumul lumânărilor, dar și de lacrimile credincioșilor de demult și am putut admira scena căderii Constantinopolului de pe peretele de miazăzi al bisericii.

Rapid, la îndemnul părinților organizatori, tot grupul s-a urcat în autocar și a pornit spre celebra de acum Mocăniță, un tren de epocă ce străbate pământurile bucovinene și dezvăluie călătorilor o lume ca din basm răsărită, cu stoguri de fân și stive de lemne, cu case ornate aproape fără excepție cu elemente specifice locului și gospodari harnici, cu teaca la cingătoare și coasa în mâini, ce și-au terminat deja treaba începută la răsăritul soarelui și salută cu bucurie copii cu fețe luminoase ce au venit de departe și care le fac cu mâna din mersul trenului.

Călătoria merge mai departe, iar următoarea oprire este în vârful Obcinii Mestecănișului, în pasul Palma, unde părintele Sebastian le-a explicat pelerinilor (de acum) în ce constă simbolistica acestui monument: efortul supraomenesc de a construi un astfel de drum, fără utilajele de astăzi, pe care strămoșii noștri l-au realizat cu aproape un veac în urmă.

Grupul a coborât pe celălalt versant al muntelui, la o altă mare ctitorie moldavă, la Mănăstirea Sucevița, construită de renumita familie Movilă, ce a dat mai mulți domnitori Moldovei, dar și un mare ierarh al Kievului, Petru, întemeietorul celebrei Academii Teologice. Încadrată de ziduri puternice, groase de 1, 5 metri, măreția acestei mănăstiri stă nu numai în excepționalul tablou iconografic, dominat de verdele vieții și al nădejdii Raiului, nu numai de cunoscuta scenă a Scării Raiului, inspirată de opera sfântului cuvioas Ioan din Sinai, ci mai ales de liniștea și siguranța ce te cuprinde între maiestuoasele ziduri împrejmuitoare, menite să apere biserica de atacurile dușmanilor văzuți, pe care cel rău i-ar fi trimis împotriva ei. Țin să precizez că explicațiile pe care maica ghid ni le-a dat în mica vizită a grupului din Germania au fost cu totul excepționale și extrem de voloroase, dezvăluindu-ne în puține cuvinte cât de multă teologie cunoșteau cei vechi, adică teologii și meșterii zugravi de la curtea domnitorilor moldavi, și câtă profunzime teologică cuprinde fiecare icoană din mărețul ansamblu pictural al Suceviței.

În drum spre Mănăstirea Putna, locaș în care își duce somnul de veci Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, participanții la tabără au poposit în localitatea Marginea, unde au putut admira opera unor meșteri populari locali, ce dețin secretele celebrei ceramice negre, de mii de ani lucrate și perfecționate pe aceste meleaguri. E deja seara, iar clopotele Putnei acoperă cu solemnitate liniștea pădurilor Bucovinei la ceasul Vecerniei. Pelerinii cuprinși de sfială pătrund în curtea măreței Mănăstiri ctitorite de Sfântul Ștefan cel Mare și se grăbesc să cadă în genunchi la mormântul acestuia. Ascultă cu evlavie câteva dintre rostirile stranei, apoi intră în Paraclisul Mănăstirii pentru a se închina Sfintelor Moaște ale Sf. Ierarh Iacob Putneanu și a Sfântului Cuvios Arsenie. Părintele ghid încheagă imediat un dialog savuros cu copiii din grup și le descrie în limbajul lor câteva dintre Tainele Sfintei Mănăstiri și ale Moldovei de altădată, înainte de a vizita muzeul mănăstirii. Cu toții sunt entuazismați să ajung într-un astfel de loc, iar prietenia și bunăvoința părintelui-ghid i-au făcut pe toți să înțeleagă cât de binecuvântat e faptul că ne-am născut ortodocși și că , precum Psalmistul zice, oriunde s-ar afla, „e bine și frumos când se adună frații (de aceeași credință) împreună”.

Deși nu era prevăzută în program, pelerinii au dorit neapărat să viziteze și Mănăstirea Sihăstria Putnei, mai puțin cunoscută până nu demult, dar foarte vestită în prezent, datorită efortului său intens de misionarizare într-o zonă tot mai atacată de sectele neo-protestante. Și nu avea să le pară deloc rău. În măreața biserică a mănăstirii, unde s-au putut închina la multe și de neprețuit Sfinte Moaște, copiii și tinerii din grup au fost întâmpinați de părintele Rafael, un părinte cu multă experiență în pedagogie, care i-a impresionat pe copii de la primele cuvinte. Stând jos, în mijlocul bisericii, în jurul părintelui, copiii și tinerii au ascultat captivați, pentru aproape jumătate de oră, cuvintele sale și au răspuns cu entuziasm la întrebările și provocările ce le-a „lansat” către ei. În acest timp, părinții lor au putut vizita biserica veche a mănăstirii și s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și la Sfintele Moaște ale Sfinților întemeietori ai Mănăstirii (ai schitului, până nu demult): Paisie, Sila și Natan. Unii chiar au reușit să ajungă și la mormintele părintelui ierarh Pimen, blândul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și al părintelui cuvios Proclu.

Întrucât era deja seară, iar drumul până la tabără destul de lung, grupul a pornit repede către chilia Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, duhovnicul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, săpată de către el cu dalta, timp de trei ani, într-o stâncă de pe malul pârâului Putna, și s-a minunat de ostenelile acestui părinte sfânt, atât de important pentru istoria Țării Moldovei și pentru întreaga viață duhovnicească din nordul României.

În goana autocarului, călătorii au avut o cerere specială: doresc să primească binecuvântarea unui părinte îmbunătățit, căruia să-i poată lăsa un pomelnic pentru pomenire la Sfânta Liturghie. Deși o astfel de caracterizare nu poate să fie decât oarecum subiectivă, Părintele Sebastian Schipor, originar din Vicovu de Sus, nu departe de Putna, le-a recomandat să oprească în localitatea Vicovu de Jos, la Schitul „Maica Domnului – Grabnică ajutătoare”, unde au așteptat cuminte ca părintele protosinghel David Roșca, ce spovedea cu răbdare câteva zeci de credincioși, să iasă pentru a citi câteva rugăciuni de dezlegare pentru credincioșii veniți din Germania. Dragostea și seninătatea părintelui atât de căutat pentru povățuire în acest colț de țară i-a umplut de bucurie duhovnicească pe toți participanții la tabără, și cu toții au simțit cum o simplă excursie din programul acesteia se schimbă încetul cu încetul într-un veritabil pelerinaj.

Ajunși în sfârșit în Slătioara, pelerinii au fost întâmpinați cu o nouă supriză: părintele Dan Damaschin, cunoscutul părinte de la Spitalul de copii ”Sfânta Maria” din Iași, președintele Asociației „Glasul vieții”, ce are în grijă nu mai puțin de 10 000 de copii sărmani, dimpreună cu soția lui, au venit să-i salute și să le rostească un cuvânt de învățătură, ca și la tabăra precedentă, de la Mănăstirea Caraiman. Nespusă a fost bucuria credincioșilor din grup, care, după cină, au discutat cu părintele și soția sa până, târziu, în noapte, dincolo de ora 1.00, încercând să afle răspunsuri la diverse probleme de familie și mai ales de comunicare dintre părinți și copii, dar și dintre soț și soție.

Vineri dimineața, tot devreme, undeva, în jurul orei 8.00, părintele Dan Damaschin, în timpul mic-dejunului și după aceea, a prelungit discuția cu credincioșii din Dresda și Leipzig, deși atât el, cât și participanții la tabără,aveau în timpul zilei un program destul de încărcat și cu toții se aflau deja în întârziere. Entuziasmul întâlnirii cu părintele avea să treacă însă peste toate aceste mici planuri, iar întrebările adresate lui și soției sale nu încetau să mai apară. Părintele le-a vorbit credincioșilor despre rolul Maicii Domnului în viața creștinilor, cu referire la Acatistul Bunei Vestiri și contextul istoric în care a fost scris, iar copii i-au cântat câteva cântece pe care le repetaseră în zilele precedente. Până la urmă, participanții la tabără, luându-și rămas-bun de la iubiții oaspeți, au plecat spre Mănăstirea Voroneț, ctitorie ștefaniană și loc de veci pentru Sfântul Cuvios Daniile Sihastru, primul ei stareț, a cărui chilie credincioșii au putut-o vizita în ziua precedentă. ”Capela sixtină a Răsăritului”, cum este numită de către experții în artă bisericească, Mănăstirea Voroneț i-a captivat pe credincioșii din estul Germaniei mai ales prin scena Judecății de Apoi, de pe peretele de apus al bisericii, pe fondul unui albastru unic, dătător de speranță în Cel Ce este Domn al Cerului și al pământului. Dacă ușoară și plăcută îndeletnicire, cum spuneau cronicarii, a fost vizitarea acestei superbe mănăstiri, nu la fel de ușoară a fost adunarea credincioșilor și mai ales a copiilor de pe culoarul cu magazine de artizanat ce se întindea pe drumul de la mănăstire la autocar.

Într-un sfârșit, cu toții au pornit spre Mănăstirea Humor, o altă bijuterie a Bucovinei, al cărei fond roșu sângeriu amintește de jertfa de neîntrecut a înaintașilor noștri de a păstra neatinsă credința cea dreaptă în Dumnezeu Cel-Întreit-Sfânt. O liniște deosebită a cuprins pelerinii în acestă mică mănăstire de maici, ca o roadă și a acestui pelerinaj, dar și a rugăciunilor ce s-au așternut în atâtea secole de dăinuire a ctitoriei logofătului moldav Toader Bubuiog.

După atâtea mănăstiri, care au bucurat duhovnicește atât părinții, cât și copiii participanți la tabără, se cuvenea a veni și o bucurie mai copilărească, de vacanță. Tocmai de aceea, părintele Justinian a vorbit din vreme și a rezervat pentru copii, în Parcul de distracții din Gura Humorului, mai multe trasee de cățărat, unde, timp de două ore, copiii s-au distrat de minune, iar părinții au putut savura în liniște o cafea sau o limonadă, la umbra arborilor seculari din parc.

Masa de prânz, după atâta efort, era cu nerăbdare așteptată. Însă a trebuit să așteptăm încă puțin, până la intrarea în municipiul Suceava, fosta capitală a Moldovei, unde am gustat din preparate bucovinene (chiar dacă de post), și ne-au dat lacrimile de la ardeii neobișnuit de iuți puși pe masă de ospătarii restaurantului vânătoresc. Nu întâmplătoare acest popas, deoarece, peste numai câteva minute, aveam să ne urcăm pe zidurile cunoscutei Cetăți de Scaun a Sucevei și să ne așezăm, la răcoarea zidurilor, pe jițurile boierilor de altădată, admirând puterea și priceperea cu care românii de demult au putut zidi astfel de mărețe bastioane.

Cu încă o rezervă de energie, tot grupul s-a îndreptat spre biserica cu hramul „Sfântul Mucenic Dimitrie”, unde slujește părintele Justinian, ctitorie a domnitorului Petru Rareș tocmai în centrul Sucevei, unde am primit un ghidaj pe măsura măreției acestei ctitorii.

Pe jos, neținând seama de temperatura ridicată de afară, grupul s-a îndreptat (poate cu mai puțin aplomb) spre fosta Mitropolie a Moldovei, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Închinându-ne la moaștele acestui atât de iubit mucenic, ocrotitor al orașului, pelerinii au putut urmări, pictate pe peretele lumânărarului din centrul incintei, scene din martiriul acestui grabnic-ajutător mucenic al lui Hristos și au cerut în rugăciuni ajutorul acestuia.

Fiind ultima zi întreagă de tabără, grupul s-a îndreptat spre Slătioara, unde a servit cina și a rostit Rugăciunea de seara, urmând ca, mai apoi, un grup de credincioși să ia calea Sihastriei Rarăului, pentru un cuvânt de folos de la părinții de acolo, iar alții, cu mai mulți copii, să poposească la un ceai, enumerând foloasele și neajunsurile (dacă au fost) ale acestei tabere de formare duhovnicească.

În a șasea zi de tabără, pe 29 iunie, zi de mare sărbătoare, cu bagajele deja făcute, credincioșii din parohie au pornit cu mic și mare către frumoasa biserică din localitate, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, unde părintele paroh Ilie, cu multă căldură, le-a făcut loc părinților organizatori loc în altar, iar pe credincioși i-a invitat în să ia parte la slujbă și i-a întâmpinat cu alese și pline de bucurie cuvinte.

La sfârșitul slujbei, toți participanții la tabără au servit prânzul și și-au luat, cu părere de rău, rămas-bun de la generoasele gazde, urmând ca, de acum, o parte dintre ei să ia drumul Germaniei (deoarece luni era neapărat să ajungă la locul de muncă), iar o altă parte, mai numeroasă, să se îndrepte către ținuturile nemțene, într-o prelungire a acestei minunate șederi în România.

Primul popas, la ceasul după-amiezii, a fost la Mănăstirea Cămârzani, mănăstire unde viețuiesc nu mai puțin de 130 de maici, o minune răsărită la capătul podișului Moldovei, a cărei incintă, plină de arbori umbroși și exotici, i-a primit ca o mamă grijulie pe pelerinii toropiți de căldura zilei de iulie. La mormântul ierarhului Gherasim Putneanul, fost episcop de Rădăuți, maica-ghid ne-a vorbit despre jertfa mamei familiei boierești Morțun, care a născut nu mai puțin de 18 copii, toți oameni credincioși, dintre care unii au ctitorit biserica veche a Mănăstirii.

Grăbit de apropierea serii, grupul de pelerini s-a îndreptat către ținurile nemțene. Și cu ce avea să înceapă, dacă nu cu maiestuasa mănăstire ștefaniană a Neamțului, unde icoana de minuni a Maicii Domnului (Lidianca), comandată de către Patriarhul Gherman al Constantinopolului în anul 665 și dăruită mai apoi, în jurul anului 1400, de împăratul Bizanțului Manuel al II-lea Paleologul domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun, adumbrește, cu harului, ei, aceste ziduri cernite de veacuri. Au vizitat apoi și biserica de mai la vale, nou-construită, a Seminarului Teologie „Veniamin Costachi”, unde s-au putut închina la o parte din moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul și au reușit să citească, în racla ce poartă degetul Sfântului, din Ceaslovul pe care Cuviosul l-a folosit în chilia sa din pustia Hozevei.

Nu mai era vreme de stat, deoarece la Mănăstirea Sihastria, unde pelerinii aveau să înnopteze, începuse deja Privegherea de Duminică, iar părinții ne așteptau de mult să servim masa de seară. Nimic nu se compară cu o masă la mănăstire, în rugăciune și pace, iar acest lucru l-au confirmat nu doar părinții, ci și copiii din grup, care au gusta cu poftă din bucatele puse înainte de ostenitorii mănăstirii. Până să se cazeze, o parte dintre credincioși au luat parte la slujba Privegherii sau au vizitat chilia părinților Ilie Cleopa și Paisie Olaru sau cimitirul mănăstirii, unde s-au putut închina la mormintele lor.

Duminică dimineață, devreme, ne-am luat la revedere de la Mănăstirea Sihăstria, cu nimic mai prejos decât mănăstirile athonite, după mărturia credincioșilor care ua vizitat și acel colț binecuvântat de lume, și ne-am îndreptat prea Mănăstirea Secu, pentru a ne închina la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de acolo și la Moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Repede, deoarece Sfânta Liturghie avea să înceapă, cu toții au pornit, în coloană de mașini, către Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Sihla, unde mulți s-au împărtășit, și unde au putut să se închine la numeroase și de neprețuit Sfinte Moaște, poate cea mai mare colecție de astfel de odoare din întreaga țară. Nu putea să fie trecută cu vederea Peștera Sfintei Teodora de la Sihla, în liniștea căreia cu toții ne-am plecat genunchii și am cântat troparul sfintei, pentru ca ea să ne poarte în rugăciunile sale.

Pelerinajul a continuat cu Mănăstirea Agapia, a două mănăstire ca număr de maici din țara noastră (aproximativ 400), ctitorie a hatmanului Gavriil Coci, fratele domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, a cărei biserică este împodobită cu unicele fresce ale pictorului Nicolae Grigorescu. Mulțimea de flori și căldura cu care am fost întâmpinați de maicile mănăstirii ne-au făcut să uităm de osteneala drumului și de căldura înnăbușitoare de afară. Închinându-ne la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, credincioșii din Dresda și Leipzig s-au îndreptat spre parcare, deoarece îi aștepta un drum lung, de aproximativ 120 de kilometri, până la Iași, la Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Această călătorie, prilej numai bun pentru ca micii pelerini să poată dormi puțin, s-a încheiat la vremea Vecerniei, când porțile Catedralei Mitropolitane din Iași, dimpreună cu părintele Teodor Mustea, fost preot în parohia din Halle, de lângă orașul Leipzig, actualmente preot slujitor la Parohia „Sfânta Parascheva” din Iași, i-au întâmpinat cu bucurie. După ce s-au închinat la Sfintele Moaște ale Ocrotitoarei Moldovei și ale Sfântului Ierarh Iosif Naniescu, numit Cel Milostiv, pelerinii s-au îndreptat, sub povățuirea părintelui Teodor, către Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, ctitorie a Domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, o altă bijuterie a ctitoriilor voievodale, unde s-au desfășurat lucrările celebrului Sinod de la Iași (1642). Acolo, participanții la tabara de formare duhovnicească au fost întâmpinați de însuși starețul mănăstirii, arhimandritul Elisei Nedescu, care i-a invitat să viziteze biserica mănăstirii și muzeul ei, explicându-le cu lux de amănunte cât de însemnată a fost acestă mănăstire pentru istoria Bisericii Ortodoxe.

Fiind deja seară, iar pelerinii fiind deja epuizați de drumul lung, părintele Teodor Mustea i-a invitat să se răcorească puțin în curtea bisericii în care slujește, iar credincioșii nu au pregetat să o facă. A fost, putem să afirmăm, o întîlnire de rămas-bun, deoarece mulți dintre pelerini aveau să părăsească Iașul dacă nu chiar în seara de duminică, atunci în dimineața zilei de luni, pentru a ajunge în Germania sau în alte colțuri ale țării noastre. Pentru câteva familii însă, care au rămas în Iași până luni la amiază, a mai apărut o supriză, ca un dar dăruit de Dumnezeu pentru ostenala lor: maica Sofronia Rădulescu, stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași, care, din pricina programului încărcat, nu a putut onora invitația de a lua parte la Tabăra de formare duhovnicească de la Slătioara, ne-a invitat la un ceai la Centrul de formare duhovniceacă de la Mănăstirea Talpalari, unde o parte dintre doamnele pelerine au putut să discute cu ea diverse probleme, într-un cadrul mai restrâns, și s-au bucurat nespus de cuvintele de încurajare și de învățătură pe care maica stareță li le-a transmis.

O altă fotografie de grup, în fața bisericii „Sfântul Sava” din Iași, cu moaștele Sfinților Trifon și Macrina, și încă una în fața Mănăstirii Talpalari, iar toți membrii grupului, de acum destul de restrâns, s-au retras către casele lor, la finalul unei întâlniri pe care nu o vor uita, cred, niciodată. Un maraton duhovnicesc ce a cuprins nu doar o împreună-ședere și nici doar vizitarea unor mănăstiri, ci mai ales povățuiri duhovnicești și cuvinte de neprețuit.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!

Pr. Sebastian-Vasile Schipor