Doi ierarhi misionari în Occident (Nürnberg, 23.04.2018)

Articol pentru Revista Apostolia (mai 2018), cu ocazia împlinirii a zece ani de slujire chiriarhală a PS Siluan, Episcop ortodox român al Italiei şi a PS Timotei, Episcop ortodox român al Spaniei şi Portugaliei.

În luna mai 2018 se împlinesc 10 ani de când Preasfinţitul Siluan al Italiei şi Preasfinţitul Timotei al Spaniei şi Portugaliei au primit crucea păstoririi ca episcopi eparhioţi pentru aceste nou înfiinţate eparhii româneşti. Din 2007, odată cu investirea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a Preafericitului Părinte Daniel, Biserica noastră a intrat într-un amplu proces de înnoire a structurilor ei, precum şi de dinamizare a vieţii bisericeşti, susţinută şi de mijloacele mass media, nou create în acest scop. Înfiinţarea de noi eparhii româneşti pentru Diaspora devenise o necesitate aşteptată de sutele de mii de români stabiliţi deja în aceste două ţări. Până atunci, toată Europa Occidentală şi Meridională era păstorită de Înaltpreasfinţitul Iosif. Deşi avea doar 32 de ani la hirotonia şi instalarea sa ca Arhiepiscop pentru Europa Occidentală, Înaltpreasfinţitul Iosif s-a dovedit dintru început a fi un ierarh deosebit de dinamic şi de misionar. Smerit şi simplu, fără pretenţii de nici un fel, Mitropolitul Iosif s-a făcut imediat iubit de toţi, în special de tineri, pentru care are o grijă aparte.

Din 2001, Înaltpreasfinţitul Iosif şi-a ales ca episcop vicar pe Preasfinţitul Siluan, apropiat ca vârstă şi coleg de facultate la Sibiu, veniţi amândoi pentru studii doctorale la Institutul Sfântul Serghie din Paris. Amândoi, deasemenea, fii duhovniceşti ai Părintelui Rafael Noica, la rândul său, ucenic al Părintelui Arhimandrit Sofronie Sacharov, întemeietorul mânăstirii Sfântul Ioan Botezătorul de la Essex, Anglia. Această filiaţie duhovnicească spune totul despre duhul care-i animă, acela al unei Ortodoxii ascetice, smerite şi misionare, înrădăcinată în slujirea liturgică. Părintele Sofronie, ucenic al Sfântului Siluan Atonitul, a dat Occidentului imaginea unei Ortodoxii autentice, care nu este nici folclor religios, nici tradiţie împietrită în forme vechi, neînţelese de omul modern, ci duh înnoitor de viaţă prin spiritualitatea ei mistică, adresată minţii şi inimii împreună. Şi cum spiritualitatea ortodoxă se concentrează în Liturghie, Părintele Sofronie a reuşit să redea adâncimea mistică a Liturghiei prin felul însuşi de a o sluji, fără grabă şi cu citirea de către preot a tuturor rugăciunilor în auzul credincioşilor pentru ca aceştia să poată interioriza conţinutul lor, care hrăneşte mintea şi încălzeşte inima. În acest sens, Preasfinţul Siluan are o adevărată vocaţie de liturghisitor, fiind în acelaşi timp şi un cunoscător profund al tipicului bisericesc şi al sensurilor adânci ale fiecărui gest liturgic.

Preasfinţia sa şi-a început misiunea arhierească în aceleaşi condiţii simple ca şi mitropolitul său, mulţumindu-se să aibe unde să-şi plece capul. Şi-a avut „sediul“ la mânăstirea Malvialle, la 40 de km. de Clermont Ferrand, o şură pe care a amenajat-o în biserică şi  chilii călugăreşti. De aici a cutreierat sudul Franţei şi toată Spania şi Portugalia. În 2004, a primit sarcina să se ocupe de Italia, unde numărul românilor atingea milionul. În Italia, a locuit ani de-a rândul în prezbiteriul catolic al unui sat de munte, chiar şi ca episcop eparhiot, până când, în 2010, a reuşit să cumpere o clădire lângă Roma, unde şi-a instalat Centrul eparhial.

Ritmul misionar al Presfinţitului Siluan este de-a dreptul uimitor: peste 200 de parohii şi filii noi, mai multe mânăstiri şi o activitate cu copiii şi cu tinerii pe care şi-ar dori-o orice episcop. Preasfinţitul Siluan este un organizator desăvârşit care ştie să unească iubirea cu fermitatea. Toţi preoţii îi simt iubirea şi ocrotirea, dar şi fermitatea pe care o arată pentru împlinirea deciziilor chiriarhale în folosul misiunii. Tocmai de aceea eparhia Italiei este cea mai bine organizată din toate eparhiile româneşti din Diaspora.

În ceea ce-l priveşte pe Preasfinţitul Timotei al Spaniei şi Portugaliei, după ce a susţinut masteratul în teologie la Institutul Sfântul Serghie din Paris, în decembrie 2000, unde s-a format în acelaşi duh al Ortodoxiei ca şi Mitropolitul Iosif şi Episcopul Siluan, a fost chemat, în 2004, să slujească la parohia din Toulouse şi ca stareţ la mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Vilar (sud-vestul Franţei). Exarh al mânăstirilor din Arhiepiscopie şi membru în Consiliul Mitropolitan, timp de 4 ani, Părintele Timotei a reuşit să câştige o foarte bună experienţă duhovnicescă şi misionară specifică Diasporei, pentru a fi ales episcop pentru  nou înfiinţata Eparhie a Spaniei şi Portugaliei.

Preasfinţia sa şi-a început lucrarea pastorală şi misionară în aceleaşi condiţii ca şi mitropolitul Iosif şi episcopul Siluan, cu sediu itinerant, prin localităţi din zona metropolitană a Madridului, până când a reuşit să achiziţioneze o proprietate la Cenicientos, la 80 de km. de capitală, unde a înfiinţat şi o mânăstire de maici. La 10 ani de la hirotonia şi instalarea sa, se pot constata roadele unei păstoriri deosebit de rodnică: peste 130 de parohii şi filii noi, trei mânăstiri şi mai multe biserici în construcţie, între care Catedrala Episcopală din Madrid, cu sediu episcopal aferent, încă în lucru. În locașul emblematic pentru Ortodoxia românească de pe pământ iberic se slujește din toamna anului trecut.

Pe lângă spiritul misionar şi de sacrificiu, ceea ce-l caracterizează în mod deosebit pe Preasfinţitul Timotei este blândeţea şi modestia. Nimeni nu l-a văzut vre-o dată nervos sau ieşit din fire, deşi lucrul cu oamenii, mai ales în Diaspora, este deosebit de greu. Preasfinţia sa a ajuns, ca puţini alţii, să înţeleagă neputinţa omenească şi să se poarte cu răbdare şi cu blândeţe în orice împrejurare. De aceea mulţi preoţi şi credincioşi se spovedesc la Preasfinţitul Timotei, care-şi face timp să asculte neputinţele şi durerile credincioşilor pentru a-i ierta şi încuraja în numele lui Hristos. Presfinţia sa ştie că numai prin dăruirea de sine îi câştigăm pe oameni pentru Hristos !

Forţa misiunii şi a oricărui lucru de realizat în viaţă vine din rugăciune şi asceză, cu deosebire din slujirea Sfintei Liturghii şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. De aceea ierarhii din Sinodul mitropolitan de la Paris insisistă atât de mult pe slujirea Sfintei Liturghii, după rânduiala îndătinată în Occident de Părintele Sofronie, şi pe împărtăşirea cu Sfintele Taine a credincioşilor. O parohie creşte duhovniceşte şi devine tot mai vie şi unită în măsura în care  credincioşii se împărtăşesc la fiecare Sfântă Liturghie. Ierarhii noştri încearcă să-i convingă pe preoţi şi pe credincioşi să ţină seama de rânduiala din Biserica primară, conformă cu sensul însuşi al Liturghiei, după care numai credincioşii cu păcate grave (lepădarea de Hristos, crima, desfrâul, exploatarea semenilor şi ura) trebuie opriţi de la împărtăşire şi supuşi unui canon de pocăinţă.     

Sunt foarte bucuros că în Sinodul  Mitropolitan de la Paris domneşte o desăvârşită armonie, că ierarhii sufragani se consultă în toate cu mitropolitul lor şi că acesta, la rândul său, cere sfatul celorlalţi. Principiul sinodalităţii este vital pentru Biserica lui Hristos.

† Mitropolitul Serafim