O viitoare mănăstire la München (21.04.2018)

Cuvânt rostit cu ocazia slujbei de mulțumire la șantierul viitorului Așezământ Bisericesc Românesc din München-Aubing, 21 aprilie 2018

 Preasfinția Voastră, Preacucernici Părinți, Excelențele Voastre,

Iubiți credincioși,

Cei mai mulţi dintre noi am fost prezenţi, în duminica din 11 sept. 2011, la punerea pietrei de temelie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru acest Aşezământ bisericesc. Deşi lucrările trebuiau să înceapă curând după aceea, totuşi datorită multor dificultăţi, ele au întârziat timp de 6 ani. În tot acest răstimp, Preasfinţitul Sofian s-a străduit să proiecteze cu cei mai buni arhitecţi din România un ansamblu bisericesc care să se înscrie armonios în peisajul locului, îmbinând tradiţia bisericilor vechi româneşti cu stilul modern.

Să construieşti o biserică în aceste timpuri pare a fi pentru mulţi o nebunie. Pentru că mulţi cred că Biserica va dispărea din lipsă de credincioşi. Când, în urmă cu aproape 25 de ani, am venit în Germania, m-i s-a spus de către unii că nu este nevoie să ne construim biserici pentru că în câţiva ani se vor închide multe biserici catolice şi protestante pe care le putem cumpăra le preţuri mici. Totuşi realitatea a fost şi este cu totul alta. Bisericile majoritare nu-şi vând bisericile pentru că ele sunt frecventate de credincioşi. În München, cu toată bunăvoinţa fraţilor noştri catolici şi protestanţi, abia găseşti o biserică de închiriat duminica chiar şi numai pentru câteva ceasuri. Tradiţia creştină în Bavaria este încă, slavă Domnului, vie. Şi ne bucurăm de aceasta! Eu nu cred nicidecum  că societatea de astăzi nu are nevoie de Biserică, cum le place unora să creadă. Şi aceasta, pentru că numai în legătură cu Biserica oamenii se pot elibera de sclavia patimilor care le distrug treptat viaţa şi numai  în Biserică îşi găsesc alinarea durerilor sufleteşti şi trupeşti şi, mai presus de toate, mântuirea. Căci „în afara Bisericii nu există mântuire” (Sfântul Ciprian al Cartaginei).

Desigur Biserica nu-i doar un spital sufletesc, ci şi locul unde credincioşii cresc duhovniceşte împreună, străduindu-se să se asemene în dragoste cu Hristos şi punându-şi talanţii în slujba binelui comun. Credinţa în Dumnezeu din care izvorăşte dragostea de Dumnezeu şi de semeni, îi solidarizează pe oameni mai mult decât orice în lumea aceasta. Chiar dacă peste tot în lume, credincioşii integraţi conştient în Biserică sunt o minoritate, totuşi aceştia reprezintă pentru societate sarea care o fereşte de degradare şi aluatul care face să dospească toată frământătura.

Pe locul acesta, ne străduim să zidim un Aşezământ mânăstiresc care să fie pentru toţi cei care-i vor călca pragul un loc de revigorare sufletească şi trupească. Ştim că spiritualitatea creştină şi cu deosebire cea ortodoxă este o spiritualitate impregnată de duhul monahal. De-a lungul istoriei, monahii, cu deosebire, au fost pentru creştinii din lume exemple de rugăciune şi de asceză, adică de luptă împotriva patimilor care degradează fiinţa umană. Scrierile lor, de un realism profund, sunt şi astăzi pentru credincioşi cele mai bune călăuze pe căile despătimirii şi dobândirii libertăţii în Duhul Sfânt. Şi pentru că fiinţa umană, cu toate puterile ei fizice şi psihice, ca şi umanitatea întreagă şi cosmosul se concentrează în inima fiecărui om, spiritualitatea creştină este prin excelenţă o spiritualitate mistică sau a inimii. Ea îmbrăţişează deci omul întreg, umanitatea întreagă, precum şi cosmosul. De aceea toată atenţia noastră trebuie îndreptată spre inimă. Un călugăr contemporan, rezumând tradiţia mistică a Răsăritului creştin, ne sfătuieşte „să ne rugăm cu inima, să gândim cu inima şi să lucrăm cu inima” (Părintele Tadei de la mânăstirea Vitovniţa, +2004).

Iubiţi credincioşi,

 Suntem la începutul unei lucrări mari, de importanţă istorică nu numai pentru comunitatea românească din Germania, ci şi pentru capitala Bavariei care-şi îmbogăţeşte patrimoniul cultural cu un monument reprezentând o punte între Răsăritul şi Apusul creştin.

 În numele comunităţii ortodoxe române din Bavaria şi din toată Germania, ţin să mulţumesc şi pe această cale, autorităţilor Statului liber Bavaria care au recunoscut lucrarea noastră spirituală şi socială, ca şi de integrare a credincioşilor noştri în societatea germană, acordându-ne statutul de Körperschaft des öfenlichen Rechtes.

Suntem recunoscători Bisericilor Catolică şi Evanghelică din München care ne-au sprijinit pentru cumpărarea acestui teren. Suntem recunoscători, de asemenea, Statului Român care ne-a ajutat financiar pentru demararea lucrărilor de aici.

Mulţumirea noastră se îndreaptă cu deosebire spre credincioşii noştri care au fost alături de noi de la începutul acestui proiect, contribuind regulat cu sume mai mari sau mai mici pentru realizarea lui. Numele tuturor binefăcătorilor noştri sunt înscrise în ceruri şi răsplata lor nu va întârzia să vină de la Dumnezeu. Suntem încredinţaţi că Dumnezeu va mişca în continuare inimile multora ca să ne ajute până la finalizarea acestui aşezământ mânăstiresc. Prin jertfa noastră cât de mică devenim ctitorii unei biserici. Iar datoria noastră a slujitorilor Sfântului Altar este să ne rugăm mereu pentru toţi. „Pe ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaş, să-i pomenească Domnul Dumnezeu în Împărăţia Sa!

 

Mitropolitul Serafim