Ecologie – Economie – Teologie (Nürnberg, 22.02.2022)
Prefață la cartea D-nei Prof. Ingeborg Gabriel – „Ecologie – Economie – Teologie. Studii de etică socială creștină”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2022.
Mă bucur de apariția la editura „Reîntregirea” a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Irineu, a acestor studii de etică socială creștină, privind relația între ecologie, economie și teologie, scrise de D-na Ingeborg Gabriel, Profesoară la Facultatea de Teologie a Unversității din Viena, în prezent emeritată. Mă bucur de asemenea că traducerea lor în limba română a fost făcută de un preot al Arhiepiscopei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Preacucernicul Părinte Cezar Marksteiner-Ungureanu, paroh al parohiei noastre din Krems, cu hramurile „Sf. Cuv. Paisie de la Neamț” și „Sf. Mc. Colman din Stockerau“. Părintele Cezar este proaspăt „Doctor of Philosophy” (PhD) al Universității Viena, unde a avut-o pe D-na Ingeborg ca îndrumătoare în alcătuirea tezei: „Omul nou: de la Biblie la Karl Marx. O analiză din perspectiva istoriei ideilor și reflecție etico-socială”.
Cartea de față se deschide cu un articol al Înaltpreasfințitului Arsenie, mitropolitul grec al Austriei, referitor la inițiativele ecologice ale Patriarhiei Ecumenice, pentru ca cititorii să fie informați despre angajamentul Bisericii Ortodoxe, în speță al Patriarhiei Constantinopolului, întru salvarea mediului.
Problema salvării creației preocupă astăzi lumea întreagă, întrucât degradarea mediului înconjurător a atins cote alarmante. Așa cum subliniază Gabriel Ingeborg, omul ca persoană, creația, relațiile sociale și raportarea la mediul înconjurător sunt determinate de concepția de viață care pentru creștini este credința în Dumnezeu-Treime de Persoane. Slăbirea credinței sau necredința duc la denaturarea omului, la căderea sa de la starea de persoană, creată după chipul Persoanelor divine, la starea de individ egoist care profită doar de semenii săi și de natura înconjurătoare, ca mediu de viață. Omul se realizează pe sine ca persoană numai în măsura în care înaintează în comuniunea cu Dumnezeu – după al Cărui chip și asemănare a fost creat – cu semenii săi în umanitate și cu toată creația pe care o recapitulează în inima sa. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că omul este un „macrocosm” pentru că este chemat să cuprindă în sine toată lumea, toată creația. Iar persoana se concentrează în inimă, ca centru al tuturor puterilor fizice și psihice, adică al energiilor care străbat ființa umană. Și pentru că poartă în sine totul: pe Dumnezeu, pe oameni și creația, persoana nu este despărțită de nimeni și de nimic. De aceea fiecare este responsabil pentru toți și pentru toate, pentru întreaga creație.
Păcatul, care este revoltă împotriva lui Dumnezeu și a legilor Sale, îl degradează pe om, îl coboară sub natura sa și-l duce treptat la moarte. Sfântul Apostol Pavel spune că „oricine săvârșește păcatul, săvârșește și călcarea legii, căci păcatul este călcarea legii” (I Ioan 3,4) și că „plata păcatului este moartea” (Romani 6,23). Aceste adevăruri cu privire la păcat sunt greu de acceptat de omul modern care refuză orice lege pentru că i se pare că legea îi îngrădește libertatea. De aceea nu recunoaște realitatea păcatului care îl robește. Căci „oricine săvârșește păcatul este rob al păcatului” (Ioan 8,35). Chiar dacă omul nu vrea să știe de păcat, nu poate totuși să nege consecințele păcatului, deși nu le pune pe seama păcatului. Iar acestea sunt tocmai degradarea naturii sale, a relațiilor cu semenii și cu mediul înconjurător. O vorbă înțeleaptă spune că „Dumnezeu iartă întotdeauna, dar natura nu iartă niciodată“. Dumnezeu a pus în creația Sa legi ca s-o protejeze de degradare și de distrugere, pentru ca în toate să domnească armonia. Dacă în cosmos domnește armonia (cuvântul „cosmos” înseamnă în limba greacă, armonie) este pentru că astrele și planetele respectă legile înscrise de Dumnezeu în firea lor. Ele nici n-ar putea să nu le respecte pentru că nu au libertatea de a alege. Psalmistul David, referindu-se la astrele cerului care-L laudă pe Dumnezeu, spune: „Lege le-a pus și nu o vor trece” (Psalm 148,6).
Numai omul, înzestrat de Dumnezeu cu voință liberă, poate încălca legile lui Dumnezeu date pentru a-i salva viața de la distrugere și nu pentru a-i o împovăra. Și pentru că încălcăm mereu legile lui Dumnezeu, suferim atât de mult: suferă fiecare în parte, suferă umanitatea întreagă, dar suferă și creația, care este solidară omului, „căci știm că toată creația împreună suspină și împreună are dureri” (Romani 8,22). Orice păcat, mai cu seamă păcatul repetat, care devine patimă, ne afectează natura și ne îmbolnăvește treptat sufletul și trupul. Fiecare poate constata din propria experiență că tot ce tulbură armonia puterilor noastre psihice și fizice: ura, invidia, desfrâul, mâncarea și băutura peste măsură, munca peste măsură, goana după bunuri materiale, orice păcat are repercusiuni negative asupra sănătății noastre sufletești și trupești. De aceea este esențială asceza, pentru a trăi o viață cumpătată în toate privințele. Spiritualitatea ortodoxă pune un mare accent pe asceză, adică pe lupta împotriva păcatului prin post și înfrânare de la tot ceea ne robește libertatea pentru ca rugăciunea să pătrundă în inimă și s-o pacifice. Fără asceză cuprinzătoare, mintea nu poate coborî în inimă pentru a-L întâlni pe Dumnezeu, pe semenii în umanitate și întreaga creație care se concentrează în ea. Fără asceză, mintea se împrăștie în cele exterioare și devine roabă stihiilor lumii acesteia. Numai rugăciunea, însoțită de asceză pătrunde în adâncul insondabil al ființei și ajută harului să transforme inima de piatră în inimă de carne (cf. Iezechiel 11, 15), adică într-o „inimă compătimitoare” sau „inimă milostivă”.
Despre inima milostivă, Sf. Isaac Sirul (†c.700) spune că este „o inimă care arde pentru întreaga zidire, pentru oameni, pentru pasări, pentru dobitoace, pentru diavoli şi pentru orice făptură. Şi când îşi aduce aminte de ele, sau când le vede pe ele, lacrimi izvorăsc din ochii celui milostiv. Din mila cea multă şi mare, care-i stăpâneşte inima şi din suferinţa cea multă, inima omului se întristează şi nu poate răbda, sau auzi, sau vedea ca vreo făptură să fie păgubită sau mâhnită. Şi din pricina aceasta, el înalţă rugăciune cu lacrimi şi pentru dobitoace şi pentru vrăjmaşii adevărului şi pentru cei ce-l necăjesc în tot ceasul, asemenea şi pentru făpturile cele târâtoare se roagă el, din marea şi nemăsurata milă a lui, care curge din inima sa, după asemănarea lui Dumnezeu. El se roagă să fie păzită toată firea şi iertată” (Cuvântul LXXXI, Filocalia X).
Toate aceste considerații au o strânsă legătură cu tema creației despre care este vorba în această carte. Salvarea creației de la distrugere începe cu salvarea ei din inima omului, unde ea se concentrează, prin respectul legilor care guvernează natura umană. Fiecare creștin este chemat să se lupte „până la sânge” (Evrei 12,4), prin rugăciune și asceză, pentru a birui păcatul care distruge armonia din sufletul său și implicit armonia din societate și din creație. Fiecare trebuie să se simtă responsabil de tot ceea ce se petrece în jurul său, în societate și în toată creația lui Dumnezeu, ca mediul de viață al tuturor oamenilor.
Măsurile luate pentru diminuarea poluării atmosferei, din partea statelor industrializate, responsabile de degradarea mediului, rămân insuficiente dacă fiecare persoană în parte nu se angajează să reducă consumul de carburanți, de energie electrică, de produse chimice și de tot ceea ce poluează direct sau indirect mediul în care trăim. Prin măsurile luate în ultimii ani, s-ar fi putut obține o anumită reducere a poluării, însă consumul tot mai mare din partea populației a făcut ca rezultatele să fie nesemnificative. Responsabilitatea aparține atât statelor, ca structuri sociale, cât și fiecărui om în parte, ca ființă socială!
O contribuție importantă la salvarea mediului poate fi și postul alimentar recomandat de Biserica Ortodoxă credincioșilor săi. După Tradiția ortodoxă, mai mult de jumătate din zilele anului sunt zile post, în care se mănâncă numai vegan, ceea ce este izvor de sănătate pentru suflet și pentru trup.
În studiile de față, Doamna Profesoară Ingeborg Gabriel subliniază pericolul iminent al unei catastrofe universale dacă statele și oamenii nu-și schimbă radical atitudinea față de mediul înconjurător. Le recomandăm cu toată căldura și chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor cititorilor.
+Mitropolitul Serafim