„Fiți sfinți precum Eu sunt Sfânt“ (I Petru 1,15) – prefață la volumul „Modele peste veacuri: Alți sfinți ai spațiului german” (Nürnberg, 25.03.2024)

Prefață la volumul Pr. Dr. Alexandru Nan, Modele peste veacuri: Alți sfinți ai spațiului german (230 p.), Editura Renaşterea, Cluj, 2024

Încurajat de buna primire și apreciere, atât în Diaspora română europeană cât și în Țară, a primului volum : „Pe urmele Sfinților din Apus“, Părintele Alexandru Nan și-a continuat cercetările și ne prezintă în acest nou volum alte biografii de Sfinți care au strălucit în spațiul german al primului mileniu creștin. Citind cu atenție viețile acestor sfinți apuseni, ne dăm seama că ele nu diferă cu nimic de viețile sfinților din răsărit: toți au trăit în duhul Bisericii una și nedespărțită, în post și rugăciune, toți au apărat, la nevoie, ortodoxia credinței, suportând prigoane și exiluri sau chiar cu prețul vieții, mulți au săvârșit minuni în timpul vieții și după moartea lor. Unii au fost mari rugători și asceți, alții s-au pus cu totul în slujirea bolnavilor și a săracilor, alții s-au remarcat prin zidiri de mânăstiri sau biserici, fiecare înmulțind darul pe care l-a primit de la Dumnezeu. Sfântul Ioan de Schangai și San Francisco (1896-1966), a fost primul ierarh ortodox din Diaspora ortodoxă care a popularizat pe sfinții apuseni ai primului mileniu creștin, îndemnându-i pe credincioși să-i cinstească întocmai ca și pe sfinții din răsărit. Astfel în calendarele diferitelor eparhii ortodoxe din Diaspora au fost înscrise și numele unor sfinți locali. Multe din parohiile noastre au ales ca sfinți ocrotitori, pe lângă sfinți români și sfinți locali, care, adeseori, au și sfinte moaște. Astfel se organizează peleninaje la moaștele acestor sfinți din apropierea parohiilor spre bucuria credincioșilor și întărirea credinței. De pildă, la Eichstätt, în Bavaria, de pe sarcofagul care adăpostește moaștele Sfântei Walburga (+779) curge mir, în cantități mari, mai ales, între 12 octombrie, ziua transferării moaștelor ei de la Heidenheim la Eichstätt și 25 februarie, ziua ei de prăznuire.

Biserica Ortodoxă cinstește, cu deosebire, pe sfinți, pentru că ei sunt, cum îi numește și Părintele Alexandru, „modele peste veacuri” pentru toți creștinii. Dar sfinți sunt nu numai modele de viețuire creștină, ci și rugători pentru frații lor care se străduiesc să-și sfințească viața. Știm prea bine că cinstindu-i pe sfinți, Îl cinstim pe Dumnezeu Care i-a sfințit și i-a făcut „casnicii” Săi (cf. Efeseni 2,19). Iar ca „prieteni ai lui Dumnezeu”, sfinții au îndrăzneală la El și se roagă pentru cei care le cer cu credință ajutorul. De asemenea, viețile sfinților ne arată că sfințenia la care ne cheamă Dumnezeu pe toți – „căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră” (I Tesaloniceni 4,3) – este posibilă, chiar dacă la ea se ajunge greu. Fără exemple vii de trăire a credinței, credincioșii n-ar găsi imboldul și încurajarea de a se angaja în lupta pentru biruirea păcatului și deprinderea virtuților. Când ne rugăm cu evlavie în fața icoanelor sfinților, intrăm în comuniune reală cu ei, simțim în inimă prezența lor și astfel ne împărtășim și noi din sfințenia lor. Icoana nu este un simplu tablou, ci un obiect sfânt, încărcat de har care se transmite celui ce o cinstește. De aceea din unele icoane izvorăște mir. Cu atât mai mult, moaștele sfinților sunt dovada de netăgăduit că trupurile sau părți ale trupurilor lor, nu sunt cu totul moarte, ci că în ele lucrează Duhul Sfânt, ca și în timpul viețuirii lor pe pământ. Tocmai de aceea, Biserica nu îngăduie arderea trupului după moarte. Știința însăși dovedește că oasele omului după moarte păstrează memoria faptelor din timpul vieții sale. Arderea trupului este o dovadă de necredință și de necinstire a propriului trup. Trupul după moarte este ca o sămânță aruncată în pământ, care mai întâi moare pentru ca apoi să răsară spic cu roadă. Tot așa și trupul, mai întâi putrezește pentru ca să învieze la Învierea cea de obște. „Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Corinteni 15,44). Se seamănă trup, iar nu cenușă!

Fiind creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, omul tinde în mod natural spre Prototipul Său: „Ne-ai făcut pentru Tine Doamne și neliniștit este sufletul meu întru mine până ce nu se va odihni întru Tine”, zice Fericitul Augustin. Nu ne găsim odihna și pacea inimii decât în Dumnezeu prin străduința de a ne asemăna cu El în iubire și bunătate.

Nichifor Crainic zice și el că „singura suferință a omului este aceea de a nu fi sfânt”! Și tot el spune că „sfințenia este împlinirea umanului”. Omul nu se împlinește pe sine, așa cum îi cere natura sa, decât alegând calea sfințeniei, care deși este strâmtă și împreunată cu multe greutăți, duce la viața veșnică.

Mă rog bunului Dumnezeu să binecuvânteze pe cititorii acestei cărți, după cum mă rog sfinților a căror viață, Părintele Alexandru Nan, o descrie aici să vină în ajutorul lor.

+Mitropolitul Serafim