Genialul Eminescu pomenit la Viena

 Duminică 15 ianuarie 2017, la biserica „La Sfânta Înviere” din Viena, cu prilejul împlinirii 167 de ani de la nașterea luceafărului poeziei românești Mihai Eminescu, a fost oficiată o slujbă de comemorare a marelui poet, urmată de recitarea de poezii și interpretarea unor romanțe.

Orice pomenire, comemorare, amintire sau omagiere a lui Eminescu este şi o dovadă şi o ȋndatorire pentru ȋngrijirea limbii române. Eminescu a fost numit „Românul Absolut” (Petre Ţuţea), iar textele sale au o permanentă valabilitate, sunt „de o criminală actualitate” (Eugen Simion).
La monumentul poetului nepereche Eminescu, din fața Bisericii Ortodoxe Române cu hramul Sfântul Apostol Andrei au fost depuse coroane din partea Asociației Mihai Eminescu de la Viena, Ambasadei României, Ambasadei Republicii Moldova, Institutului Cultural Român și a Primărie din sectorul 11 al Vienei.
După aceea, în incinta bisericii a avut loc omagierea poetului nostru, fără egal, Mihai Eminescu, la care a avut o prezentare și a cântat romanțe pe versuri de Eminescu, tenorul român Gheorghe Sărac, și au fost recitate poezii din creația eminesciană.
Mai mulți vorbitori au menționat, printre altele, că pentru noi, Mihai Eminescu este dor de neam şi de ţară, dăruirea neamului şi ţării româneşti. Mihai Eminescu este sufletul dăinuirii româneşti în spaţiul carpato-dunărean, cel mai înalt vârf al muntelui Limba Română – zenitul limbii române. Eminescu este alfa şi omega veşmântului fiinţei româneşti: limba română.
Opera lui Mihai Eminescu este, înainte de toate, simţire, gândire şi trăire românească, iar Glossa poetului este, într-un anumit fel, varianta românească în versuri a Eclesiastului:

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
Chiar de ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.