Zi de bucurie în Parohia „Nașterea Domnului” din München

 

Duminică, 15 ianuarie 2017, credincioșii Parohiei „Nașterea Domnului” din München s-au bucurat de vizita patorală a Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

 Ziua a început cu Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Sofian Brașoveanul, înconjurat de pr. paroh Alexandru Nan, protopop al Bavariei, pr. prof. dr. Mircea Basarab, preot pensionar și fondator al parohiei, pr. prof. Mircea Stoleriu și pr. Mihai Mărgineanu, ambii veniți de la Iași și diaconul George Tapciuc. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul „Armonia” al parohiei. La momentul Sf. Împărtășanii, un număr însemnat de copii și adulți, după pregătirea necesară, s-a împărtășit cu Sfintele Taine.

 În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Sofian, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, s-a referit la virtutea recunoștinței. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să trăiască frumos, creștinește, să-și arate zilnic recunoștința lui Dumnezeu și semenilor, spre a fi modele vii pentru copiii lor și pentru ceilalți semeni cu care vin în contact. Fiind și ziua de pomenire a poetului nostru național, Mihai Eminescu, Preasfinția Sa s-a referit la genialitatea acestuia, recitând și două poezii ale celui mai mare poet român.

 La sfârșitul slujbei, pr. paroh Alexandru Nan i-a mulțumit ierarhului pentru vizita pastorală făcută, pentru împreuna-slujire, pentru ziditorul cuvânt de învățătură, dar și pentru frumoasa împreună-lucrare în și spre folosul comunității ortodoxe românești din München. Tot la sfârșitul slujbei a fost felicitat și pr. prof. dr. Mircea Basarab, întreaga comunitate cântându-i tradiționalul „La mulți ani”!, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani.

 Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească, la care cei prezenți, dincolo de gustoasele preparate culinare pregătite, au fost încântați de suita de cântări populare, interpretate cu mare măiestrie de către tânărul și talentatul violonist Andrei Ciobanu, dar și de un cuvânt de suflet al pr. prof. Mircea Stoleriu, care, de asemenea, a recitat și câteva poezii. Astfel, s-a încheiat o zi de bucurie și binecuvântare, trăită cu intensitate de către credincioșii celei mai vechi parohii din Bavaria.  

 A consemat pr. prot. Alexandru Nan