Hramul Parohiei „Buna Vestire” din München
La sfârșitul săptămânii trecute au avut loc zilele Parohiei „Buna Vestire” din capitala bavareză. Acestea au debutat cu slujba vecerniei de sărbătoarea zămislirii Domnului, „începutul mântuirii noastre”, cum spune frumos troparul praznicului. În ziua de sâmbătă, 25 martie 2023, mulți credincioși s-au adunat pentru a sărbători și a se împărtăși cu Sfintele Taine. În cuvântul de învățătură, Părintele paroh Dr. Alexandru Nan a vorbit despre originea acestei sărbători și importanța ei în planul mântuirii noastre. Un aspect liturgic al acestui praznic împărătesc este acela că nu se face pomenirea celor adormiți. Aceștia se pomenesc în taină în rânduiala proscomidiei, dar nu se săvârșesc parastase, pentru a nu se umbri bucuria sărbătorii.
Sâmbătă după masă, preoții din Protopopiatul Bavariei de Sud s-au întâlnit la invitația Părintelui Protopop Alexandru Nan pentru prima oară de la reorganizarea administrativă a Mitropoliei noastre, intrată în vigoare la începutul acestui an. Ședința a fost prezitadă de către ÎPS Părinte Mitropolit Serafim. A participat și PS Părinte Episcop-Vicar Sofian Brașoveanul. Discuțiile au avut un caracter pastoral practic, preoții împărtășindu-și experiențele și învățând unii de la alții. Reamintindu-se hotărârile eparhiale cu privire la unitatea în săvârșirea Tainelor Botezului și a Cununiei, s-a accentuat importanța catehizării părinților, mirilor și nașilor. Aceasta trebuie să sădească credința corectă și practica ortodoxă, preotul fiind sensibil la tradițiile mai mult sau mai puțin corecte, dar care pentru omul depărtat de Biserică sunt esențiale. Tradițiile greșite se vor corecta în timp, ținând seama de sensibilitatea credincioșilor, de capacitatea și disponibilitatea lor de îndreptare. Un alt aspect deosebit de important care a fost discutat este acela al Tainei Spovedaniei. Părintele duhovnic trebuie să dea dovadă de o sensibilitate profundă, lucrând acribic sau iconomic, în funcție de starea sufletească a penitentului.
Seara a continuat cu Taina Sfântului Maslu în sobor de arhierii, preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a insistat pe importanța milosteniei și a rugăciunii, prin care îl putem simți pe Dumnezeu în inima noastră.
Sărbătoarea hramului a fost săvârșită duminică sub protia ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, secondat de PS Părinte Episcop Sofian Brașoveanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Sofian a subliniat importanța iubirii milostive. Pornind de la Evanghelia vindecării fiului lunatic, Preasfinția Sa a amintit o vorbă a Părintelui său duhovnicesc Teofil Pârâian, care îi spunea unui credincios că este „sinteza harababurii din familia lui”. Unele boli nu se pot vindeca, omul ajutând mai ales prin rugăciune și com-pătimire cu cel în nevoie. Credința noastră este de multe ori împreunată cu necredință, așa cum se întâmplă și cu tatăl copilului din evanghelie. Omul însă se desăvârșește după modelul sfinților, în măsura în care nu doar îi cinstește cu vorba, cât mai ales le urmează exemplul cu fapta.
La rândul său, Mitropolitul Serafim a mulțumit și i-a amintit pe cei care au ajutat la înființarea atât a acestei parohii, dar și a Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
La momentul consacrat din cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit a hirotonit întru diacon pe teologul Simion Tiberiu Toc pe seama Parohiei „Sfinții Ierarhi Nicolae și Korbinian” Garmisch-Partenkirchen.
Sărbătoarea s-a încheiat cu obișnuita agapă frățească.