Hramul Parohiei „Înălțarea Domnului” din Fulda
Hramul Parohiei Fulda, „Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos” a fost sărbătorit sâmbătă, 19 iunie, în orașul Sfântului Bonifațiu, pentru a da posibilitate cât mai multor credincioși să poată participa la momentul de bucurie și împreună rugăciune.
Alături de părintele paroh Viorel Dîrdîiac, la Sf. Liturghie au slujit Protos. Ioan Popoiu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei, Pr. Ovidiu Ioan (Kassel) și Pr. Bogdan Bec (Göttingen). După Sf Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru eroii neamului românesc.
La agapa frățească organizată de către enoriașii parohiei în Bürgerhaus Oberrode. Cu această ocazie, pürintele Ovidiu Ioan a prezentat celor de față volumul „Rumänische Geistliche Väter des 20. Jahrhunderts” („Duhovnici români ai secolului XX”), pe care l-a editat împreună cu Prof. Karl Pinggera. Lucrarea, scrisă în în limba germană, la scrierea căreia au participat mai mulți preoți și teologi români din Germania, carte de vizită a Ortodoxiei românești folositoare pentru înțelegerea credinței noastre de către germani, dar și pentru copiii care cresc în cultura țărilor din centrul Europei.
Sărbătoarea parohiei a continuat duminică, 20 iunie cu Sfânta Liturghie la sfârșitul căreia copiii parohiei au primit vasele de lut pe care le pregătiseră cu câteva săptămâni înainte la activitatea organizată la olărit.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Parohiei Fulda