Hramul Parohiei „Sf. Ap. Andrei” și „Sf. Ioan Botezătorul” din Worms
Duminică, 3 decembrie, preotul și credincioșii Parohiei „Sf. Ap. Andrei” și „Sf. Ioan Botezătorul” din Worms au avut marea bucurie de a-și sărbători hramul împreună cu oaspeți de seamă.
La slujba arhierească săvârșită de Mitropolitul Serafim, alături de părintele paroh Gheorghe Negrea și alți preoți oaspeți de la parohiile învecinate, precum și din România și Portugalia, au participat sute de credincioși, dornici să se îndulcească de dumnezeiasca Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic ,,Iacov Protopsaltul” din România.
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură despre Sf. Ap. Andrei și creștinismul românesc.
După încheierea slujbei, corul Parohiei din Worms, căruia i s-a adăugat un grup numeros de tineri de la Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), a susținut un concert de colinde și urări tradiționale spre bucuria oaspeților și credincioșilor din parohie.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească, organizată de credincioșii parohiei.