Hramul – pelerinaj la biserica proprie. Slujbă arhierească la Salzburg
Duminică 11 noiembrie 2018, Parohia Ortodoxă Română din Salzburg și-a sărbătorit hramul, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Întreaga comunitate s-a îmbrăcat în haină luminoasă, veșmântul bucuriei și s-a îndreptat spre biserica proprie, pentru a sărbători sfinții ocrotitori și pentru primi vizita Ierarhului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim.
În seara precedentă, Ierarhul a rostit rugăciune împreună cu credincioșii și s-a închinat în biserică, având o convorbire duhovnicească cu cei prezenți.
Duminică dimineața, Părintele Mitropolit Serafim a fost primit – după tradiție – cu steagurile bisericii, în sunet de clopot și toacă, iar copiii și tinerii au întâmpinat oaspetele cu flori, pâine și sare.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a oficiat apoi Sfânta Liturghie arhierească, din sobor făcând parte Părintele Constantin Reinhold Bartok de la Parohia Traunreut, Preotul Paroh Dr. Dumitru Viezuianu și Părintele Diacon Dumitru Dura, secretarul Mitropoliei. Răspunsurile liturgice au fost date de credincioși, prin cântare în comun. Apostolul a fost citit de un elev și în limba germană, Tatăl nostru a fost rostit împreună cu copiii comunității, care au primit Sfânta Împărtășanie alături de părinți, la fel adulții pregătiți pentru primirea Sfintelor Taine.
Ierarhul a adresat comunității frumos și ziditor cuvânt de învățătură punând la inima ascultătorilor trei gânduri omiletice: Folosul mare al rugăciunii în biserică pentru toți cei care au nevoie de sprijinul nostru, cei bolnavi, cei singuri, cei de acasă. Paza gândurilor și gândurile bune transmise în rugăciune celor de aproape și celor de departe.
S-a referit la rolul Sfinților Arhangheli, aleși ocrotitori ai bisericii și comunității parohiale. Ei sunt în același timp îngerii păzitori ai fiecăruia, făcând cunoscută voia Domnului, care trebuie și împlinită.
A explicat apoi pericopa evanghelică a zilei „Samarineanul milostiv“- care n-a trecut pe alături, ci s-a oprit și ajutat pe cel suferind și părăsit. Să-i urmăm exemplul, dovedindu-ne buni creștini!
Preotul paroh a salutat oaspeții ecumenici: Părintele Elias Papadopoulos, preotul grec din localitate, Maica Stareță em. Perpetua Hilgenberg, Vicarul General al Arhiepiscopiei romano – catolice Mag. Roland Raser, Mag. Michael Neureiter Landtagpräsident II Emeritus, E.S. Graf Franz Alfred Hartig Botschafter der Malteser Emeritus, E.S. Botschafter Franz Salm – Reifferscheidt Sonderbotschafter der Malteser pentru comunitatea rromă, Manfred Straberger, Peter Freina, reprezentantul Trustului Media print Herbert Bacher, Dr. Beatrix Holzer și Prof. mag. Robert Luckmann (Pro Oriente). Au participat și reprezentanți ai celorlalte confesiuni din Salzburg, evanghelică, metodistă, vechi – catolică.
Cuvinte de felicitare au adresat comunității, Maica Perpetua, care a amintit întâlnirea ecumenică a multor Ierarhi ai Ortodoxiei între care și Patriarhul Daniel al României; dl. Franz Salm – Reifferscheidt a relatat despre ativitatea socială și didactică din România, în sprijinul etnicilor rromi, inițiind înființarea de Centre educaționale, umanitare în mai multe localități. Mag. Michael Neureiter, care a sprijinit din partea Guvernului din Salzburg construcția bisericii românești, a apreciat păstrarea tradițiilor cu conținut spiritual în comunitatea românească, a imnelor liturgice, el ocupându-se de promovarea Colindului „Stille Nacht“, cu dimensiune mondială. Vicarul General Mag. Rolad Raser a vorbit despre deschiderea ecumenică a comunității românești și a apreciat costumele populare, purtate de credincioși la sărbătoare.
Arhitectul Eugen Dumitru a vorbit despre importanța unității prin credință și idealuri a românilor din toate locurile, dar și din România, care sărbătorește Centenarul Marii Uniri.
Preotul a punctat momente din activitatea parohială, misionară, didactică socială și
umanitară, desfășurate împreună cu credincioșii. A mulțumit tuturor pentru participare și pregătirea sărbătorii, apoi a invitat pe toți cei prezenți la Agapa hramului și la programul cultural spiritual, pregătit cu tinerii din parohie.
Programul sub genericul „Tinere talente” pregătit de Învățătoarea Eugenia Viezuianu a fost deschis cu muzică instrumentală și vocală, interpretată de copii și tineri. Prof. Sînziana Alexandru a acompaniat la pian pe Cora T. – vioară și fiul Fipip – trompeta, eleva Maria Oberreiter și doamna Liliana Gheorghe au interpretat melodii populare românești. Elevii Alexandra Reti și Marian Iordache au rostit în română și germană un cuvânt de mulțumire adresat Înaltpreasfintitului Mitropolit Serafim și oaspeților. Au urmat dansuri populare ale formației „Hora“. Tinerii îmbrăcați în costume populare din toate zonele României, au executat cu măiestrie și elan dansuri tradiționale românești.
A consemnat Pr.Dr. Dumitru Viezuianu