Liturghie arhierească în Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing
Pr. Vasile Florin Reuţ
În Duminică a 29-a după Rusalii, în ziua de 18 ianuarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim s-a aflat în vizită pastorală în Parohia Ortodoxă Română cu Hramurile “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi “Sfânta Cruce” din Straubing, fiind aşteptat cu multă bucurie duhovnicească de către credincioşii acestei parohii.
Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing a fost înfiinţată în luna iunie 2010, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, de către P.C. Părinte Vasile Florin Reut, o dată cu hirotonia acestuia întru preot pe seama acestei parohii. Până atunci, părintele Vasile Florin Reuţ venea cu regularitate în această localitate, încă din anul 1997, împreună cu P. C. Părinte Alexandru Câmpeanu din Regensburg, pentru a săvârşi Sfintele Slujbe la deţinuţii români din penitenciar.
Printre oaspeţii de seamă care au participat la Sfânta Liturghie arhierească din această zi, au fost domnul Stadtrat Peter Mittermeier, CSU Fraktionsvorsitzender (din partea primăriei Straubing), Părintele Johannes Plank, Decanul Bisericii Catolice din Straubing şi Părintele Franz Alzinger, gazda de la Parohia catolică St. Peter din Straubing.
De asemenea, au răspuns invitaţiei de a participa la Sfânta Liturghie Doamna Erna Meiser de la Biserica Evanghelică Versöhnungskirche şi Părintele Wilfried Lippe de la JVA Straubing. Cu toţii şi-au exprimat bucuria de a cunoaşte pe membrii parohiei ortodoxe româneşti şi şi-au exprimat toate gândurile de bine cu privire la credincioşii şi comunitatea românească.
Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să purceadă la rugăciune cu inima şi toată făptura fiecăruia, bucurându-se şi dând slavă lui Dumnezeu pentru faptul că foarte mulţi oameni din acest oraş, de mai multe confesiuni (catolică, evanghelică, ortodoxă) trăiesc şi se roagă împreună.
Mulţi copii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, iar după Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi au participat la agapa frăţească organizată de către gospodinele acestei parohii, cu ocazia acestei sărbători.
Părintele Vasile Florin Reuţ s-a născut în localitatea Suceava, la 30 martie 1974. În luna aprilie 1996, în urma căsătoriei cu soţia Bernadette, s-a stabilit în Regensburg, Germania, fiind hirotesit în 1997 citeț, ipodiacon, iar din 2009 diacon pentru parohia din Regensburg. Părintele Vasile este tatăl a trei copii. Din 2010 a activat ca preot în Dingolfing și Straubing.