Mesaj de compasiune şi solidaritate cu victimele atentatului din Egipt

Patriarhia Română a aflat cu multă durere de vestea uciderii a 26 de creștini, printre care şi copii, și de rănirea câtorva zeci în provincia Minya, Egipt, la 250 de kilometri sud de capitala Cairo, după ce mai mulți bărbați au deschis focul asupra unui autobuz plin cu pasageri care se îndrepta spre mănăstirea Anba Samuel din apropierea orașului Minya, care are o populație numeroasă de creștini copți.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească în pacea și iubirea Sa sufletele celor omorâți, să dăruiască vindecare grabnică celor răniți şi să mângâie familiile afectate de această tragedie.

Constatăm cu profundă îngrijorare că tot mai mulţi creştini din diferite părţi ale lumii cad victime ale unor manifestări extreme de violenţă şi ură ale celor care nu doresc să trăiască în pace şi în armonie socială, indiferent de religie.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române