Mitropolitul Serafim și-a sărbătorit ocrotitorul
Clerici și credincioși din Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord au participat, în a doua zi a noului an, la Liturghia arhierească oficiată în catedrala din Nürnberg, cu ocazia zilei onomastice a păstorului lor duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Serafim.
Luni, 2 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf. Serafim de Sarov. Cu această ocazie, la Sfânta Liturghie arhierească prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim au luat parte PS Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, clerici și credincioși ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, precum și alți oaspeți din Nürnberg și din împrejurimi.
În cuvântul de învățătură rostit la încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Macarie a vorbit despre evlavia Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, pomenit de Biserică în această a doua zi a anului și a amintit de harisma acestuia de a face minuni și de a risipi puterile diavolești. Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, sărbătorit în aceeași a doua zi a anului, a trăit o viață de rugăciune însoțită cu post și milostenie, s-a desăvârșit în viața duhovnicească, fiind pentru mulți credincioși din timpul său un model de smerenie. Cu puțină vreme înaintea canonizării sale (1903), printr-o minune s-a descoperit mărturia scrisă a ucenicului său, Nikolai Motovilov, care a povestit de dialogul pe care l-a avut cu Sfântul Serafim, în timpul căruia cuviosul și-a descoperit chipul strălucind în lumina Duhului Sfânt. Sfântul din Sarov spunea că scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt.
Felicitându-l pe Mitropolitul Serafim la sărbătorirea sfântului ocrotitor, ierarhul românilor din Scandinavia a amintit de un obicei grecesc, anume acela de a-i felicita pe creștini, la sărbătorirea sfântului ocrotitor, cu expresia „Kalo Paradiso”, care s-ar traduce, cuvânt cu cuvânt, prin: „Paradis frumos” sau „Rai bun”, o urare cu profunzime duhovnicească deosebită, fiindcă nimic nu e mai de preț pentru om decât dobândirea raiului și pomenirea sa în veșnicie. Și pentru că Raiul nu poate fi decât bun, Preasfinția Sa i-a urat ierarhului sărbătorit: „La mult rai!”
IPS Serafim a mulțumit Preasfinției Sale pentru cuvântul frumos, din inimă, pe înțelesul tuturor și a evocat momentul hirotoniei PS Macarie ca episcop, în urmă cu cincisprezece ani, precum și evlavia ierarhului, născut într-o familie binecredincioasă și a cărui educație teologică s-a aprofundat în Bucovina, alături de marii duhovnici. Așa se face că, ajungând episcop în Europa de Nord, a dat dovadă de un zel misionar fără egal, înființând numeroase parohii pentru românii ortodocși.
Apoi Mitropolitul a explicat credincioșilor sensul cuvintelor „Scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt”, accentuând că acest demers duhovnicesc necesită nevoință, credință, evlavie, smerenie, post. „Duhul Sfânt se retrage –din delicatețe- atunci când ne mândrim, vorbim rău, judecăm, criticăm ne certăm, respectând libertarea umană”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa. „Însă revine când ne pocăim, când ne dăm seama de păcatele noastre și cerem de la Dumnezeu să nu ne mai părăsească”. Ierarhul a îndemnat la curaj duhovnicesc, fiind încredințați că, și dacă nu vom ajunge la măsura duhovnicească a Sfântului Serafim de Sarov, totuși noi trebuie să ne ostenim, cerând în rugăciunea de fiecare zi, de la Dumnezeu, darul Său. „Ajungând să obținem darul Duhului Sfânt, totodată primim împlinire sufletească și nu vom mai fi tulburați de nimeni și de nimic, devenind blânzi și curați cu inima. Și așa mulțumi de oameni în jurul nostru se vor mântui”, a încheiat ierarhul.
Toți cei prezenți la Sfânta Liturghie arhierească au participat apoi la agapa pregătită de maicile de la Centrul Eparhial.
Ierom. Ioan Popoiu